Rezistenţa românească va continua în Basarabia

După perioada de aflare la sânul Patriei-Mame, în componenţa României, Basarabia a fost reocupată de ruşi, sovietici şi comunişti de această dată, care s-au dedat la crime în masă, masacrând zeci de mii de oameni pentru loialitatea lor faţă de România, supunându-i pe localnici la foame în urma rechiziţiilor şi ucigând în acest mod peste două sute de mii de persoane, deportând alte sute de mii de oameni în Siberia, de unde mulţi dintre ei nu s-au mai întors niciodată. Ulterior, au urmat noi valuri de colonizări cu etnici slavi, atât în stânga Nistrului, cât şi în Basarabia, a urmat trecerea forţată la grafia chirilică, la denumirea „limba moldovenească” şi promovarea enormei minciuni strigătoare la cer precum că moldovenii nu ar fi români, crimă morală împotriva adevărului şi etnocid în egală măsură, noi resimţind pe deplin şi astăzi efectele distructive ale acestui etnocid prin rătăcirea sutelor de mii de semeni ai noştri care au probleme în a se considera români, deoarece sovieticii le-au spus la şcoală că românii ar fi nişte ocupanţi, când adevărul era exact invers.

Aceia dintre basarabeni care au îndrăznit să ia arma în mână şi să lupte în anii 1940-1950 împotriva ocupantului sovietic au fost vânaţi şi nimiciţi, iar opozanţii paşnici de mai târziu au fost arestaţi, închişi în închisori de pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice, li s-au confiscat posesiunile, le-a fost denigrat numele, le-a fost refuzată, în libertate după eliberare, şansa de a-şi câştiga în mod cinstit existenţa, iar mulţi au fost internaţi cu forţa în spitale de psihiatrie, deoarece se considera că nu poţi fi antisovietic şi în toate minţile. Coloniştii slavi aduşi în RSS Moldovenească îi insultau pe românii localnici şi refuzau să le înveţe şi să vorbească limba chiar şi în locurile în care aceştia constituiau majoritatea populaţiei. Coloniştilor li se repartizau cele mai bune apartamente, nu stăteau sau stăteau foarte puţin la cozi pentru autoturisme, electrocasnice şi alte bunuri, în timp ce românii noştri erau puşi în situaţia să aştepte uneori chiar şi ani în şir pentru a li se repartiza apartamente sau alte bunuri. Războiul din Afganistan şi diverse operaţiuni militare din alte zone, în care Uniunea Sovietică acorda „ajutor frăţesc internaţional”, au răpit mii de vieţi de tineri basarabeni, în cea mai mare parte români de la ţară. Numărul şcolilor cu studiere în limba moldovenească se reducea în mod sistematic, trebuind să-ţi dai copilul într-o şcoală rusească pentru a-i asigura ascensiunea în societate, trebuind ca tu însuţi să te rusifici, să-ţi uiţi originile, pentru a te pune bine cu sistemul şi a avansa. Pentru accederea într-o funcţie publică relativ înaltă, dacă nu erai venit de peste Nistru, trebuia să te supui legii nescrise de a te căsători cu o vorbitoare/vorbitor de limbă rusă. De cele mai multe ori, copiii de etnici români care-au învăţat în şcoli ruseşti şi s-au rusificat au devenit apoi mult mai antiromâni chiar decât etnicii ruşi care erau manipulaţi la rândul lor. Aceşti etnici români rusificaţi au completat rândurile mancurţilor de diverse etnii şi limbi din toată Uniunea Sovietică, reprezentând prototipul ideal de homo sovieticus dorit de autorităţile de ocupaţie, un om care trăieşte doar cu ziua de azi şi nu se mai gândeşte de loc la propriile origini.

Anii ’90 ne-au adus mişcarea de redeşteptare naţională, redobândirea drepturilor naţionale pentru românii basarabeni, limba română de stat, simboluri româneşti, educaţie românească, permiterea accesului peste Prut în ambele sensuri, proclamarea suveranităţii şi apoi a independenţei acestei foste republici sovietice. Apoi, aceşti ani ne-au mai adus şi grava criză economică însoţită de căderea nivelului de trai oricum scăzut faţă de alte republici sovietice europene, provocată de scăparea de sub control a nomenclaturiştilor comunişti, care s-au revopsit rapid şi au început să fure cât mai mult, dând apoi vina pe „scriitori”, „români” şi „democraţi” pentru crimele lor. Un preşedinte, Mircea Snegur, care a demarat procesul de „remoldovenizare” în 1994, necesitatea de a ieşi în stradă pentru apărarea limbii române şi a istoriei românilor ameninţate în 1995, venirea la putere a odiosului dictator comunist, general sovietic şi cetăţean rus Vladimir Voronin, care şi-a pătat mâinile cu sânge de tineri români în aprilie 2009, necesitatea de a ieşi în stradă pentru a apăra încă o dată limba română şi istoria românilor în 2002, apoi în 2003, împotriva federalizării.

Toate aceste episoade din istoria noastră au avut şi momente de dezonoare, şi clipe de glorie. Toate s-au finalizat într-o situaţie în care noi, românii, suntem tot aici indiferent de orice, iar fiinţa românească şi conştiinţa naţională românească, deşi sub ameninţare constantă, continuă să trăiască şi să se dezvolte în Basarabia.
Un oarecare renegat, pe numele lui Igor Dodon, beneficiind de susţinerea totală a instituţiilor statului controlat de un alt renegat, banditul penal şi psihopat Vladimir Plahotniuc, a câştigat cu chiu, cu vai, prin înşelăciuni şi fraude electorale, nişte alegeri prezidenţiale pe care cetăţenii nu şi le-au dorit, motiv pentru care au şi venit doar în proporţie de 49 la sută la urnele de vot pe 30 octombrie.
Şi ce?

Vom rezista, îi vom face faţă şi acestuia, aşa cum i-am făcut faţă şi tăticului său ideologic, celui care l-a creat din punct de vedere politic, zbirul mancurt Vladimir Voronin. Nimeni şi nimic nu va distruge elementul românesc din Basarabia, nimeni, niciodată, nu va face să dispară dorinţa firească de reunificare a acestei părţi a pământului românesc cu Ţara, cu Patria-Mamă, România.
Am făcut o promisiune pentru Dodon, înainte de alegeri, că dacă va câştiga eu îmi voi mai afirma încă o dată dorinţa de reunificare cu România. Asta deoarece el vrea să fie adoptată o lege de interzicere şi incriminare a unionismului. Să vedem cum va arunca după gratii sute de mii de oameni. Da, Dodoane, îmi doresc ca Republica Moldova să devină parte a României.
Hai, bagă-mă la închisoare. Dacă ai curaj.