Istorie

Semnificaţii istorice pentru 8 august

  1902 – S-a născut Saşa Pană, poet şi prozator: "Călătorie cu funicularul", "Cuvântul talisman", "Poeme fără de imaginaţie". (d. 22 august 1981)

1908 – S-a născut Chivu Stoica, prim-ministru al României în perioada 1955-1961. (d. 16 februarie 1975)

1914 – Muntenegru declară război Germaniei.

1929 – Dirijabilul Graf Zeppelin începe o călătorie în jurul lumii, pe care a efectuat-o în 21 de zile.

1945 – Uniunea Sovietică declară război Japoniei.

1949 – Regatul Bhutan devine independent.

1960 – Coasta de Fildeş îşi declară independenţa de stat.

1963 – România a semnat Tratatul privind încetarea experienţelor atomice în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă (încheiat la data de 5 august 1963, la Moscova).

1967 – A fost creată Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

1974 – Preşedintele american Richard Nixon demisionează, locul său fiind luat de Gerald Ford.

1983 – A încetat din viaţă actorul Emanoil Petruţ: "Porto-Franco", "Tinereţe fără bătrâneţe", "Ciprian Porumbescu", "Fraţii Jderi". (n. 1932).

1992 – A avut loc Conferinţa Naţională a Partidului Liberal Monarhist din România.

1995 – Un pluton de militari români a participat la manevrele militare comune iniţiate de NATO în cooperare cu fostele state comuniste din Europa Centrală şi de Est, în cadrul Parteneriatului pentru Pace.

1995 – Prin noua Lege a învăţământului, religia a devenit disciplină obligatorie de studiu pentru ciclu primar (clasele I-IV). În învăţământul gimnazial, religia este opţională, iar în învăţământul liceal şi profesional este facultativă.

1996 – USD a prezentat un "Manifest anti-corupţie", prin care propunea un "program minimal de urgenţă" ce ar putea contribui la stoparea "acestui flagel naţional".

1997 – Guvernul a semnat un protocol cu reprezentanţii Centralei Naţionale Confederative a Sindicatelor Miniere din România şi ai Confederaţiei Sindicatelor Miniere din România, protocol care trebuia să dea posibilitatea de a evalua toate măsurile necesare pe baza cărora va fi elaborată strategia de restructurare a sectorului minier.

1999 – Directorii executivi ai Fondului Monetar Internaţional au salutat, cu ocazia aprobării acordului stand-by cu România, eforturile autorităţilor române de a corija dezechilibrele severe din economia românească şi vulnerabilităţile structurale perpetuate în timp, considerând că programul autorităţilor române, dacă va fi corect aplicat, va marca un pas major înainte în evoluţia României spre stabilitate financiară şi va pune bazele unei creşteri durabile.

2000 – Fostul vicepremier malaezian Anwar Ibrahim a fost găsit vinovat pentru sodomie şi condamnat la nouă ani de închisoare.

2001 – Preşedintele reformator iranian Mohammad Khatami a depus jurământul, în faţa Parlamentului (Majlis), reunit cu ocazia învestirii sale, fiind reales pentru un al doilea mandat

2002 – Fostul ministru israelian al Afacerilor Externe Shlomo Ben Ami, a demisionat din Parlament, în semn de protest faţă de prezenţa formaţiunii sale în Guvernul condus de Ariel Sharon, liderul partidului de dreapta Likud.

2004 – A decedat Ismael Rodriguez, unul dintre cei mai importanţi regizori ai vârstei de aur a cinematografiei mexicane din anii ’40-’50 (n. 1917).

2006 – Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de încetare a raporturilor de serviciu ale chestorului de poliţie Constantin Zăvăleanu, tatăl tânărului arestat preventiv pentru vânzarea a patru doze de heroină.

2006 – Guvernul israelian a autorizat evacuarea a mii de locuitori din nordul ţării care, supuşi tirurilor de rachete Hezbollah, stăteau în adăposturi de la începutul conflictului din sudul Libanului

2006 – Israel a numit un nou comandant pentru operaţiunile militare împotriva Libanului

2007 – Naveta spaţială americană Endeavour a fost plasată cu succes pe orbită având la bord şapte astronauţi, printre care şi prima învăţătoare care merge în spaţiu

2007 – Preşedintele Consiliului Naţional de Integritate, Nicu Marcu, reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor, a fost promovat temporar, prin decizie a premierului Călin Popescu Tăriceanu, în funcţia de secretar general al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

2008 – Rusia a declanşat o operaţiune militară împotriva Georgiei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *