Liderul Statului Islamic promite atacuri în Europa, SUA și Rusia

Această înregistrare apare după șapte luni de tăcere și a fost difuzată pe rețelele de socializare Twitter și Telegram, potrivit site-ului american pentru supravegherea rețelelor jihadiste SITE, relatează AFP în pagina electronică.
Mesajul apare în contextul în care Statul Islamic este afectat de înfrângeri militare atât în Siria, cât și în Irak.
În această înregistrare de 24 de minute, al-Baghdadi critica o coaliție de 34 de țări a cărei înființare a fost anunțată de către Arabia Saudita, pe 15 decembrie, în vederea „luptei împotriva terorismului”.
„Ei au anunțat recent o coaliție (…) fals întitulată <<islamică>> și au spus că scopul ei este să lupte împotriva califatului” proclamat de SI de o parte și de alta a frontierei siriano-irakiene, a spus al-Baghdadi.
„Dacă această coaliție ar fi fost islamică, ar fi adus victoria și ar fi ajutat poporul din Siria”, a mai spus el.
Liderul SI, care în înregistrările sale anterioare a criticat virulent Riyadhul, i-a îndemnat pe saudiți să „se ridice” împotriva liderilor lor.
Al-Baghdadi a amenințat că va ataca Israelul, afirmând că SI „nu a uitat nici un moment Palestina”. „Curând, cu permisiunea lui Allah, veți auzi despre răsunetul pașilor mujahedinilor (războinici sfinți)”, a continuat el amenințările la adresa Israelului, relateaza DPA.
El a avertizat israelienii să se aștepte la atacuri din partea jihadiștilor extremiști. „Palestina va fi cimitirul vostru, evreilor”, a amenințat el în această înregistrare.
Statul Islamic, care deține controlul asupra unor părți importante din teritoriile Siriei și Irakului, a revendicat în ultimele luni o serie de atacuri sângeroase, în întreaga lume, declanșând o campanie multinațională împotriva sa.
În această înregistrare, al-Baghdadi a promis că țările angajate în lupta împotriva Statului Islamic vor plăti un „preț scump”. „America, Rusia și Europa trebuie să aștepte cu nerăbdare acest lucru”, a amenințat el.
Statele Unite conduc o campanie aeriana împotriva Statului Islamic în Siria și Irak, în timp ce Rusia a lansat la sfârșitul lui septembrie o campanie aeriană atât contra ISIS, cât și altor grupări extremiste – în Siria.
Statul Islamic a revendicat doborârea, în octombrie, a unui avion rusesc de linie în Egipt, soldată cu moartea celor 224 de persoane de la bord.
Al-Baghdadi și-a reiterat îndemnul, adresat tuturor musulmanilor, de a se alătura grupării sale în lupta împotriva a ceea ce a catalogat drept „națiuni ale necredinței care lansează un război împotriva islamului”.
El a declarat anul trecut Statul Islamic „califat” și s-a autoproclamat „califul” acestuia.
Sursa: hotnews.ro