FMI schimbă o regulă internă care îi amenința planul de a ajuta Ucraina

Până în prezent, FMI era în incapacitate de a acorda asistență financiară unei țări care are datorii față de alt stat.
Această dispoziție ridica probleme în special în cazul Ucrainei, care beneficiază de un plan de ajutor de 17,5 miliarde de dolari din partea FMI din luna martie și care este pe punctul de a fi falimentată de Rusia.
Sufocat financiar de insurecția din estul țării, Kievul a informat recent că nu va putea rambursa cele 3 miliarde de dolari datorate Rusiei înainte de sfârșitul anului și care fuseseră împrumutați de Moscova vechiului regim.
În starea actuală a lucrurilor, o astfel de situație ar fi determinat automat FMI să-și suspende sprijinul pentru Ucraina, susținută de țările occidentale și în special de SUA.
Conștient de acest risc, FMI indicase recent că intenționează să flexibilizeze această regulă, ceea ce s-a și făcut marți, după o reuniune a consiliului său de administrație, instanță reprezentând cele 188 de state membre ale sale.
‘Consiliul de administrație al FMI s-a reunit astăzi și a decis să schimbe regula actuală asupra refuzului în absența plăților față de creditori oficiali publici’, a declarat marți purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice.
Amploarea schimbării și modalitățile sale nu au fost dezvăluite, dar vor fi precizate ‘în zilele următoare’, a adăugat el.
Cu această modificare, FMI își asumă riscul de fi acuzat că acționează din motive politice și cu scopul de a satisface SUA, primul său acționar, care acuză Moscova că a destabilizat Ucraina.
La sfârșitul lunii octombrie, Rusia își exprimase deja temerea de o schimbare ‘în marș forțat’ a acestei reguli interne a FMI ‘într-un context foarte politizat’.
Fondul, la rândul său, încearcă să dezamorseze aceste critici amintind că dezbaterea asupra acestei reguli era deja angajată în cadrul său în 2013, cu mult înainte de declanșarea crizei ucrainene.
sursa: agerpres.ro