Rețete de post

Salată de varză în stil american
Ingrediente: o varză medie, trei morcovi, un măr, o ceapă mică, o lingură de zahăr, câteva stafide, maioneză de post, muştar, suc de lămâie, sare, piper.
Preparare: Speli bine varza şi o tai în fâşii subţiri, cu cât mai subţiri, cu atât mai bine. Poţi să o dai pe o răzătoare. Apoi, decojești mărul, morcovii şi ceapa şi le dai prin răzătoare. Pui toate ingredientele într-un castron şi pui pe deasupra zeama de la jumătate de lămâie. Amesteci bine şi le laşi aşa.
Acum trebuie să prepari sosul. Pui într-un vas mic o lingură de muştar, o ceaşcă de maioneză de post, o lingură de zahăr, sare, piper şi amesteci bine. Torni sosul peste salată, pui şi stafidele şi amesteci. Dai salata la frigider până când o serveşti.
Supa răcoritoare Gazpacho, din Spania
Gazpacho se prepară foarte repede, în nu mai mult de 15 minute.
Ingrediente: 1 kg de roşii coapte, zemoase, un căţel de usturoi, jumătate de ceapă albă, un ardei gras verde, un castravete de circa 20 de centimetri, trei linguri de oţet roşu, o jumătate de lingură de sare, o ceaşcă cu ulei de măsline extravirgin și o bucată de franzelă.
Preparare: Spală bine roşiile, curăță usturoiul şi ceapa şi taie-o în patru bucăţi. Spală ardeiul verde, curață-l de seminţe şi taie-l în bucăţi mari. Pune pâinea la înmuiat în apă, până absoarbe lichidul, apoi scoate-o şi stoarce-o cu mâinile şi pune-o deoparte. Curăță complet castravetele de coajă. Pune într-un blender roşiile tăiate în patru, usturoiul, ceapa, castravetele şi pâinea. Adaugă şi restul ingredientelor şi zdrobeşte-le la putere maximă, până când se formează o cremă. Pune supa la frigider şi serveşte-o cât mai rece.
Sugestie: înainte de a pune ingredientele în blender, poţi să le amesteci într-un vas şi să le laşi la frigider o oră. Gusturile se vor îmbina şi supa va ieşi mult mai savuroasă!
Variaţie: Gazpacho alb
Ingrediente: 1/2 conopidă medie, tăiată în patru bucăţi, două felii de pâine albă, fără coajă, 1/4 cană de seminţe de pin, doi căţei de usturoi, tăiaţi mășcat, o cană de apă mare, jumătate de castravete mare, tăiat în patru şi o cană de castravete tăiat mărunt, 1/3 cană de ulei de măsline extra virgin, sare.
Preparare: Într-o tigaie mare cu apă fierbinte, găteşte conopidă pentru aproximativ 8 minute (până devine moale). Lasă la scurs şi răceşte sub un jet de apă. Într-un blender combină o cană şi jumătate de apă rece cu conopidă, pâinea, castravetele, seminţele de pin, usturoiul şi ceapa. Zdrobeşte ingredientele până obţii o cremă. Adaugă uleiul şi amestecă până se încorporează. Dacă este necesar, mai adaugă puţină apă pentru a face gazpacho mai puţin dens. Asezonează supa cu condimente şi lasă la răcit câteva ore.