Pamflet. Planeta salută decizia lui Filat!
Am auzit că premierul Filat e dus în Germania. Dacă e să dăm crezare unor comentatori politici de la Chişinău, vizita ar putea fi una din categoria celor născătore de nedumeriri. Cam asta a înţeles lumea dintr-un articol al lui N. Negru, intitulat „Germania ajută Rusia să federalizeze R. Moldova?”. Eu nu afirm categoric că Filat se va întâlni cu cancelarul Merkel la sugestia şi în interesul Rusiei. Poate. Dar convingerea mea e că întâlnirea mai are un scop. Cine este atent observă că Europa, totuşi, e mai puţin preocupată de asemenea fleacuri cum ar fi extinderea UE, mişcările separatiste, terorismul etc. Ca să înţelegem ce probleme frământă cu adevărat marile cancelarii europene, să revenim la o declaraţie a ministrului de Externe al lui Filat, prim-vicepreşedintele PLDM, Iurie Leancă. În discursul său de la lansarea PLDM în campania naţională pentru alegerile locale 2011, pe 9 mai 2011, Domnia Sa a spus clar: „Războiul politic pornit împotriva PLDM se va încheia cu victoria noastră. Am simţit în aceste zile solidaritatea dumneavoastră. Vreau să vă spun că Europa a salutat decizia anunţată de preşedintele PLDM de a retrage candidatul pentru Chişinău. Îi avem alături de noi pe Merkel, Berlusconi, Băsescu, Tusk”. E adevărat, acelaşi ministru Leancă sugera în spoturile electorale ale PLDM că Bodiu se bucură de mare credibilitate în faţa partenerilor externi. Un cârcotaş ar întreba: păi, dacă se bucură de atâta credibilitate, de ce „Europa a salutat decizia de a-l retrage pe candidatul pentru Chişinău”? Eu însă, nefiind un cârcotaş, nu-mi permit asemenea întrebări. Eu cred în ceea ce a declarat Leancă. Vorba lui moş Pătrăcuţă din piesa „Lumina” de Lupan: eu zic ce zice baba…
… Parcă văd cum temperamentalul Berlusconi lasă baltă amantele şi celelalte treburi de stat, adună în regim de urgenţă cabinetul de miniştri şi anunţă cu mândrie că Filat l-a retras pe Bodiu. Ştirea îi şochează pe miniştrii italieni, ei regretă retragerea marelui Bodiu, dar aprobă entuziasmaţi decizia înţeleaptă a marelui Filat. Televiziunile şi ziarele italiene vuiesc, ştirea despre decizia înţeleaptă a lui Filat e prima în top… Aceeaşi reacţie o au Germania, Cehia, Marea Britanie, nemaivorbind de SUA. În SUA, de exemplu, nimeni nu mai vorbeşte de lichidarea lui Bin Laden – subiectul care a pus pe jar presa şi opinia publică este cel despre decizia înţeleaptă a lui Filat de a-l retrage pe Bodiu din cursa electorală pentru Primăria Chişinăului! Planeta se frământă, cosmosul aplaudă, galaxiile ovaţionează, infiniturile cad la picioarele înţeleptului Filat!
Mă mir mult de declaraţia ministrului Leancă. Nu-i stă bine şi nu-i face bine imaginii unui ministru de Externe să înhame atât de neinspirat politica externă şi numele unor şefi de state străine la căruţa unor interese înguste (şi obscure) ale unui partid. Nu exclud că Filat, cu bună ştiinţă, îl împinge pe Leancă la asemenea declaraţii pentru a-i mai reduce din popularitate – nu e bine ca să fie cineva mai popular decât Filat. Mă mir, de asemenea, că Leancă ne consideră pe toţi nişte imbecili terminaţi, lipsiţi de aparatul critic, dar şi de simţul umorului, altfel cum poţi pretinde că toată Europa îşi aruncă în sus căciulile, bete de fericire, că la Chişinău Filat l-a retras pe Bodiu?… Nu pun mâna în foc, poate că ambasadorii europeni acreditaţi la Chişinău au raportat guvernelor lor despre dezastrul care l-ar fi putut provoca candidatul lui Filat în această campanie electorală şi eventualul colaps al PLDM în calitate de cel mai mare partid din coaliţia de guvernământ. Dar de aici şi până la explozia de bucurie e o cale prea lungă! Eu presupun că, în realitate, decizia lui Filat de a-şi scoate protejatul din cursa pentru Primărie nu-i altceva decât un oftat de uşurare al europenilor că au reuşit să menţină iluzia viabilităţii proiectului „Moldova – o poveste de succes”.
Eu am fost printre primii care au salutat decizia retragerii lui Bodiu, am considerat decizia drept o dovadă de maturitate politică. Constat însă că Filat nici de data aceasta nu a fost sincer şi ne-a tras iar pe sfoară. Am mari dubii privind faptul că partidul lui Filat lucrează pentru Dorin Chirtoacă! Urmează, aşadar, să vedem care este adevăratul motiv al retragerii lui Bodiu – s-ar putea ca motivul retragerii să fie altul, numai nu dragostea lui Filat pentru democraţie şi intenţia lui de a evita pericolul comunist. S-ar putea ca la mijloc să fie datele unui sondaj efectuat de PLDM, care arată adevărata dimensiune a dezastrului care îl păştea pe PLDM, dacă nu era retras „tehnocratul desăvârşit” Bodiu. Acesta-i însă alt subiect.