Codul Educaţiei în vizorul Congresului Autorităţilor locale
În cadrul ei va fi prezentat avizul Congresului Autorităţilor Locale din Republica Moldova (CALM) privind proiectul Codului Educaţiei. Potrivit unui comunicat de presă al IDIS „Viitorul”, avizul diagnostichează măsura în care un asemenea proiect ambiţios respectă legislaţia cu privire la administraţia publică locală. Asta în condiţiile în care 80% din bugetele locale sunt direcţionate către educaţie, resurse care se dovedesc insuficiente. Recomandările CALM îşi propun să optimizeze proiectul de lege, referindu-se expres la statutul Direcţiilor raionale de învăţământ, dar şi la competenţele APL pe segmentul educaţiei.
Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hâncu 10/1. La dezbateri vor participa reprezentanţii Comisiilor parlamentare de resort, ai Ministerului Educaţiei, primari şi consilieri membri ai Congresului Autorităţilor Locale din RM, experţi non-guvernamentali şi jurnalişti.