Născut în satul Furceni, raionul Orhei, într-o familie de preoţi (părinţii Olga şi Tudor) cu 11 copii – şapte fraţi şi patru surori. În casa părintească toţi cântau. Ce-i drept, cu studii muzicale s-au ales doar trei – Constantin, Petrică şi Vasile, iar Elena a studiat un singur an canto popular la Colegiul de muzică „Ştefan Neaga”…
La început a fost… acordeonul
Fiind cel mai mare, Constantin primul a pornit pe calea muzicii, când părinţii l-au înscris la Şcoala de muzică pentru copii din Orhei, în clasa de acordeon. De fapt, acel acordeon îl mânuiau toţi ai casei. Până la urmă însă, Petrică a ales vioara, Vasile – contrabasul (ambii au fost solişti-instrumentişti în Orchestra de muzică populară „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros), iar Elena interpretează duios romanţele învăţate de la mama şi tata. Astfel, în 2001, ea a luat Marele Premiu la Festivalul Folcloric „Tamara Ciobanu”, iar în 2002 – premiul III la Festivalul „Crizantema de Argint” şi, în 2007 – premiul I la Festivalul-concurs „Crizantema albă”, organizat în orăşelul Cricova, unde locuieşte de mai mulţi ani. Feciorul ei, Veaceslav, a mers pe urmele unchilor săi. El a absolvit, ca şi ei, Conservatorul de Stat din Chişinău, la contrabas, iar în prezent îşi face doctorantura la Hamburg, Germania, unde e angajat şi în orchestra simfonică din localitate. În 1989, el s-a învrednicit de premiul I la Concursul naţional al tinerilor interpreţi la instrumente cu coarde „Ştefan Neaga”, iar în 1991 – de premiul I la Concursul naţional „Barbu Lăutaru”. Cei doi nepoţei ai doamnei Elena, Daniel şi Tudor Burea, au ales ţambalul, pe care l-au studiat la Liceul de muzică „C. Porumbescu” din Chişinău.
De la acordeon la vocal
Constantin Rotaru şi-a început activitatea profesionistă în Orchestra de muzică populară „Mărţişor”, condusă de maestrul Serghei Ciuhrii, actualul prim-dirijor al „Fluieraş”-ului. Aici, pentru prima dată, îşi probează şi vocea pe scena profesionistă, dar fără să abandoneze acordeonul. Aşa a evoluat în cadrul Orchestrei „Mărţişor”, dar şi la „Busuioc moldovenesc”, cu Mihai Amihalachioaie şi, în prezent, la „Mugurel”-ul lui Ion Dascăl. În afară de aceasta, Constantin Rotaru a compus mai multe piese pentru orchestră. „La poarta nunului”, „O horă la masa mare”, „O sârbă cu foc”, „Sârba orheienilor” sunt doar câteva dintre acestea, care fac parte din repertoriul mai multor formaţii, inclusiv din cel al „Lăutarilor” lui Nicolae Botgros. De rând cu şlagărele pe care le interpretează el însuşi – „Azi se veseleşte nea Costică”, „Ridicaţi paharul sus”, „Mândro, dorul dumitale”, „Mamă, de ce-ai adormit?”, „Zi-i, măi frate-lăutare!”, piesele orchestrale ale lui Constantin Rotaru se bucură de o popularitate deosebită. Totodată, el a făcut mai multe aranjamente muzicale pentru Mihai Ciobanu, Ana Barbu, Nicolae Glib, Arsenie Botnaru, Nicolae Robu ş.a.
„Dacă ai să te porţi urât, am să te dau la muzică…”
Muzica a devenit o profesie şi o vocaţie pentru întreaga familie a lui Constantin Rotaru. Soţia sa, muzicolog de profesie, Parascovia Rotaru, fiica regretatului preot Vasile Petrache, este doctor în studiul artelor şi lucrează la Academia de Ştiinţe a Moldovei. În acelaşi timp, ea cântă, împreună cu fiica lor Domnica, în Corul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Chişinău. De asemenea, Domnica este solistă în Corul de Cameră al Sălii cu Orgă, iar Sandu, feciorul lor, e viorist în Orchestra de Cameră a aceleiaşi instituţii. Ambii au absolvit Liceul de muzică „C. Porumbescu” şi Conservatorul de Stat din Chişinău. „Deoarece astăzi arta este foarte prost plătită, unii părinţi le spun copiilor: „Dacă ai să te porţi urât, am să te dau la muzică!”. Cu toate acestea, noi, muzicienii, ne dăm copiii la muzică, aşa cum am făcut-o şi eu cu ai mei…”, afirmă Constantin Rotaru. Sandu, ne spune cântăreţul, are şi el un vis – să interpreteze muzică gen cafe-concert. El are două fiice: Alexandra şi Norica. Alexandra, cea mai mare, studiază şi ea vioara la Liceul de muzică „C. Porumbescu”, iar Norica, mezina, e încă acasă… ”. Bunicul este cel care îşi duce în fiecare zi nepoata la liceu, iar la sfârşitul fiecărui semestru, când trebuie, după vacanţă, să revină la ore, nepoata îi spune în glumă: „Bunicule, ţi s-a terminat vacanţa!”. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat copii şi nepoţi deştepţi, talentaţi şi frumoşi. Să dea Domnul să aibă fiecare parte de asemenea urmaşi”, ne urează tuturor interpretul…
„N-o să aduci satul la Palatul Naţional…”
De curând, artistul şi-a lansat CD-ul „Răutule, apa ta”, iar în prezent visează să mai înregistreze unul. Tot el este cel care şi-a organizat o serată de creaţie de zile mari în satul său natal. A venit cu o suită întreagă de artişti – Nicolae Glib, Nicolae Cibotaru, Arsenie Botnaru, Gheorghe Urschi, Ioana Căpraru, Ana Barbu, Maria Iliuţ… O vară şi-o iarnă întreagă a tot discutat satul despre acel spectacol de pomină. El zice că satul este cel care l-a inspirat întotdeauna. Are chiar şi un cântec intitulat astfel: „Satule, de ce eşti supărat?”. „Satule, de ce eşti, supărat,/ Poate că feciorii au plecat…?”, cântă el vatra care a rămas să le ducă dorul celor plecaţi… Tocmai de aceea artistul îi îndeamnă pe toţi colegii săi să-şi facă serile de creaţie la baştină. „Pentru că satul nu-l poţi aduce la Palatul Naţional”, afirmă el. Mai cu seamă acum, când satele noastre pustiesc, trebuie să aducem acasă şi cântec, şi carte, şi voie bună… Pentru că ei, cei de la ţară, crede artistul, merită respectul şi recunoştinţa noastră a tuturor.
