Victor Chirilă: Dodon este cel mai slab și cel mai ineficient președinte de la independență încoace. Este indezirabil în marile capitale europene și un obstacol pentru dezvoltarea relațiilor strategice cu România și Ucraina

Europa Liberă: Președintele Igor Dodon călătorește mult, se întâlnește cu multă lume. Iată și săptămâna trecută, la Ierusalim, a postat poze cu diferiți lideri mondiali. Pe de altă parte, Dvs. faceți parte cumva dintr-o categorie de experți, aș spune o categorie critică la adresa politicii externe pe care o desfășoară actualmente autoritățile de la Chișinău, care spuneți că e vorba totuși de izolare, că Uniunea Europeană, că Occidentul ține ușile închise pentru Chișinău. Aș vrea să elaborați un pic acest punct de vedere al Dvs.
Victor Chirilă: „Într-adevăr sunt critic la adresa politicii externe a actualului guvern și, în special, a politicii promovate de șeful statului Igor Dodon, pentru că ea nu corespunde intereselor naționale ale țării și chiar dacă în ultimul timp ei încearcă să se prezinte ca o guvernare proeuropeană, o guvernare care își propune să implementeze Acordul de Asociere, o guvernare care încearcă să unească Vestul și Estul, transformând Republica Moldova într-un fel de pod, ei nu se bucură de încrederea partenerilor occidentali.
Și nu se bucură nu pentru că declarațiile ar fi proaste, ci pentru că declarațiile n-au suport real, partenerii noștri se uită în special la fapte, iar faptele, din păcate pentru noi toți, vorbesc în defavoarea țării și în defavoarea, în special, a dlui Dodon.
Dl Dodon, trebuie să spunem, este cel mai slab și cel mai ineficient președinte, șef de stat al Republicii Moldova de la independență încoace. Dl Dodon este indezirabil în marile capitale europene; dl Dodon este un obstacol pentru dezvoltarea relațiilor strategice cu vecinii noștri imediați – România și Ucraina; dl Dodon, din păcate, este un obstacol pentru reforme și o demonstrează ultimele evoluții din reforma justiției, o demonstrează și modul în care el împreună cu partenerii săi democrați s-a debarasat de Guvernul Sandu, unul dintre cele mai reformatoare guverne din ultimul timp din țara noastră.
De asemenea, asupra dlui Dodon planează o mulțime de suspiciuni de influență externă, în special din partea Moscovei, ceea ce deloc nu contribuie la credibilitatea dânsului.”
Interviul integral pe Europalibera