Internațional

Analiză: Unii experți cred că Vladimir Putin a câștigat deja

Deși întâlnirea din Alaska dintre președinții SUA și ai Federației Ruse nu a avut loc, încă, unii analiști de politică externă sunt de părere că Vladimir Putin a câștigat deja această rundă de imagine.

Într-un interviu realizat de Cosmin Stan pentru Știrile Pro TV, analistul Cristian Pîrvulescu afirmă că, prin acest summit din Alaska, Trump îi oferă lui Putin o ”recunoaștere internațională”, în condițiile în care, până anul trecut, ”Vladimir Putin nu se putea întâlni decât cu liderul nord-coreean, chinez sau iranian”.

”Este o întâlnire în care ambițiile sunt diferite. În primul rând este o victorie a lui Vladimir Putin, pentru că a reușit să obțină de la Trump o recunoaștere internațională. Este un autentic cadou pe care administrația îl face. Din acest punct de vedere, Vladimir Putin este mult mai experimentat decât președintele Trump, chiar dacă președintele Trump este la al 2-lea mandat. Există în continuare suficiente, multe elemente psihologice care contează. Să nu uităm însă că europenii și ucrainienii au încercat să se coordoneze cu Donald Trump. Răul a fost făcut. Întâlnirea există, deja politica americană a legitimat pozițiile Rusiei. Nu va exista, foarte probabil un acord, ci vor exista niște elemente de înțelegere. În cel mai bun caz, ceea ce s-ar putea obține ar fi un armistițiu.

Donald Trump este foarte dornic să obțină un armistițiu, dar acel armistițiu poate să fie considerat oricum o victorie a Rusiei, pentru că Rusia, știți foarte bine, se află într-o puternică ofensivă în momentul de față și încearcă să obțină cât mai multe teritorii, iar armistițiul nu este decât amânarea unei noi confruntări, nu este nici pe departe o soluție pentru pace, pentru că un acord de pace, pentru care de fapt așteptările sunt foarte mici, făcut în condițiile Rusiei ar însemna nu doar o înfrângere a Ucrainei, ci o înfrângere a Uniunii Europene, dar și o prăbușire a imaginii Statelor Unite. Vă dați seama că după o astfel de pace, oricine, China, în ceea ce privește Taiwanul, India și Pakistanul, se vor simți libere să înceapă conflicte”, spune Cristian Pîrvulescu.

Cosmin Stan: Cu alte cuvinte, cine credeți că are mai mult de câștigat în urma acestei întâlniri, Putin sau Trump?

”În acest moment, cred că majoritatea analiștilor, 90% dintre analiști consideră că victoria îi aparține lui Putin și nu lui Trump. Pe de altă parte, Donald Trump își dorește foarte mult să reușească să se impună. Va încerca să obțină maximum de la Vladimir Putin și din acest punct de vedere rămâne în continuare o marjă de manevră. Președintele Trump, în conferința de presă care a precedat această întâlnire, a lăsat să se înțeleagă că are suficient de multe elemente de negociere, dar în realitate Vladimir Putin va fi pe teritoriul statelor Unite ale Americii, în Alaska, și se va întâlni cu președintele american. Acum un an, Vladimir Putin nu se putea întâlni decât cu liderul nord-coreean, chinez sau iranian”, a adăugat Cristian Pîrvulescu.

”Rusia își dorește un fel de Yalta”

Analistul Pîrvulescu mai spune că, dacă americanii vor încheia o înțelegere cu Rusia, atunci … ”America este cea care pierde”.

Cosmin Stan: Credeți, în aceste condiții, că Ucraina ar putea deveni o monedă de schimb în discuțiile acestea, SUA-Rusia?

”Este ceea ce Rusia își dorește. Rusia își dorește un fel de Yalta. Eu cred însă că suntem mai degrabă în faza Munchen 1938, cu un an înaintea declanșării celui de-al 2-lea Război Mondial. Chiar în august, în aceeași lună în care ne aflăm acum, la Munchen se încheia acordul între Marea Britanie, Franța și Germania și Italia în ceea ce privește împărțirea Cehoslovaciei. Orice slăbiciune, ca și atunci, va conta foarte mult. Nu văd de ce o împărțire geopolitică a sferelor de influență între Rusia și America, pentru că, așa cum în înțelege toată lumea, odată ce America încheie o înțelegere cu Rusia, America este cea care pierde, Rusia este cea care câștigă. Aici, singura soluție ca America să câștige este să impună Rusiei un punct de vedere.

Și singurul punct de vedere pe care poate să-l impună este recunoașterea granițelor Ucrainei, așa cum existau, și încheierea focului. E probabil suficient pentru Donald Trump în acest moment, urmând ca ulterior să încearcă să se încerce construcția unui tratat care va fi mult mai dificil de negociat”, a zis Cristian Pîrvulescu.

Cosmin Stan: Dar credeți că va reuși Trump să-și impună un astfel de punct de vedere?

”Depinde de foarte multe lucruri. Până acum, în întâlnirile directe Vladimir Putin-Donald Trump, Vladimir Putin a dominat. De ce nu s-ar întâmpla și de data asta, s-a schimbat ceva? E foarte greu de spus. Donald Trump vrea să dovedească că este un lider mondial experimental, dar pe de altă parte, în astfel de întâlniri de foarte puține ori reușește să câștige. Va depinde foarte mult de echipa de negociere. Personal, cred că americanii nu au pregătit foarte bine această întâlnire, dar vor încerca să ne-o vândă ca pe o mare reușită. Orice se va întâmpla acolo este stilul Trump, acela de a prezenta orice acțiune ca fiind o reușită indiscutabilă”, menționează Cristian Pîrvulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *