Săracii, oameni bogați! Alexandru Munteanu, despre salariul de 20.000 de lei pe lună: O să supraviețuiesc

Premierul Alexandru Munteanu va ridica un salariu de circa 20.000 de lei pe lună, de două ori mai puțin decât miniștrii. Întrebat despre diferența de venit, șeful Executivului a declarat că nu este deranjat și că, dacă va fi necesar, va apela la economiile personale.
„E ok, eu o să supraviețuiesc. Trebuie să discut cu soția, o să angajăm economiile pe care le-am făcut în timpul vieții”, a comentat premierul Alexandru Munteanu.
Potrivit declarației de avere a fostului prim-ministru Dorin Recean, salariul unui premier în Republica Moldova se ridică la aproximativ 20.279 de lei pe lună, adică puțin peste 243.000 de lei anual.
În comparație, un ministru câștigă lunar în jur de 50.000 de lei, iar un secretar general de stat — aproximativ 40.000 de lei.
Și șefa statului are un venit similar cu cel al premierului: în 2024, Maia Sandu a încasat de la Președinție 244.931 de lei, echivalentul a aproximativ 20.410 lei pe lună.
Salariul premierului Republicii Moldova este semnificativ mai mic în raport cu cel al altor șefi de Guvern din regiune.
Premierul României ridică aproximativ 26.450 de lei românești lunar, echivalentul a circa 102.000 de lei moldovenești, iar prim-ministrul Ucrainei primește peste 96.000 de hrivne pe lună, adică aproximativ 39.000 de lei moldovenești.