Politică

Albania susține aderarea Moldovei la UE, văzută ca garanție de securitate

Albania consideră extinderea Uniunii Europene drept unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru asigurarea securității, stabilității și păcii durabile pe continent și își exprimă sprijinul ferm pentru aderarea Moldovei la UE.

Declarația a fost făcută de președintele Albaniei, Bajram Begaj, în cadrul unei conferințe de presă comune cu șefa statului, Maia Sandu, la Chișinău.

Bajram Begaj a subliniat că Albania rămâne un partener și un prieten al Republicii Moldova și este interesată să aprofundeze cooperarea bilaterală în plan politic, economic și instituțional. În același timp, oficialul a apreciat angajamentul autorităților de la Chișinău pentru valorile democratice și contribuția la securitatea regională. „Felicit Republica Moldova pentru angajamentul său față de valorile democratice. Acest lucru a fost reconfirmat și în procesele electorale de anul trecut care s-au desfășurat pe fundalul unei ingerințe fără precedent din partea forțelor străine”, a spus președintele Albaniei.

La rândul său, Maia Sandu a declarat că Moldova și Albania sunt unite de aceleași valori și de convingerea că viitorul lor este în Europa. Ea a subliniat importanța solidarității între statele candidate și a schimbului de experiență în procesul de aderare. „Pentru state mici ca ale noastre, apartenența la Uniunea Europeană nu este doar un proiect de dezvoltare, ci și o formă de protecție. De aceea, astăzi, am reconfirmat împreună angajamentul nostru ferm față de parcursul european”, a spus președinta.

De asemenea, cei doi șefi de stat au reiterat importanța securității regionale, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, precum și dezvoltarea relațiilor bilaterale în domenii precum energia, transportul, educația și turismul.

Vizita oficială a președintelui Albaniei la Chișinău are loc în perioada 18-20 ianuarie. Este prima vizită a unui șef de stat albanez din ultimii peste douăzeci de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *