Proprietari neidentificați după exproprieri. Ce se întâmplă cu despăgubirile

Deputatul Partidului Nostru Constantin Cuiumju a solicitat clarificări privind situația proprietarilor de terenuri care nu au fost identificați în procesul de expropriere pentru construcția unor proiecte energetice de infrastructură.
Solicitarea a fost făcută în cadrul ședinței Comisiei economie, buget și finanțe, unde au fost discutate modificări legislative privind procedura de despăgubire.
Cuiumju a întrebat câți proprietari sunt în prezent neidentificați pe traseele liniilor electrice Drochia-Șuri, Vulcănești-Chișinău și Bălți-Suceava. Deputatul a mai cerut explicații despre ce se întâmplă cu banii prevăzuți pentru despăgubiri în cazul în care proprietarii își revendică drepturile după mai mulți ani.
„Dacă persoana nu este identificată în trei ani, în cinci ani sau în zece ani, ce se întâmplă cu ea? Poate este plecată peste hotare ca să câștige un ban. Dacă banii se întorc la stat, înseamnă că omul care nu a fost identificat nu mai primește nimic. Trebuie să avem claritate”, a declarat Constantin Cuiumju.
Reprezentanții autorităților au precizat că termenul general de prescripție este de trei ani după notificarea proprietarului. Potrivit acestora, în anumite situații termenul poate fi suspendat, de exemplu dacă persoana nu a putut afla despre dreptul său din motive obiective.
Conform informațiilor prezentate în ședință, în cazul proiectului Vulcănești-Chișinău sunt aproximativ 300 de proprietari de terenuri care nu au fost identificați, dintr-un total de circa 6.000 de terenuri supuse exproprierii.
Autoritățile au susținut că sunt întreprinse măsuri pentru identificarea proprietarilor și acordarea despăgubirilor.
Constantin Cuiumju a declarat că dezvoltarea infrastructurii energetice este necesară, însă drepturile proprietarilor afectați trebuie protejate. Deputatul a mai afirmat că procedurile de expropriere și compensare trebuie să fie transparente și echitabile.