11 august: Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la data de 11 august, în chip solemn, pe Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești. În aceeași zi mai sunt cinstiți Sfântul Mare Mucenic Evplu Diaconul, din Catania și Sfântul Mucenic Neofit.

Înțelept învățător al dreptei credințe ortodoxe și al valorilor Sfintei Evanghelii a Domnului Iisus Hristos, Sfântul Ierarh Nifon a fost o personalitate marcantă a vieții spirituale și culturale creștine românești de la începutul secolului al XVI-lea, strălucind cu faptele credinței și luminând Biserica lui Hristos din Țara Românească într-o perioadă dificilă a acesteia.

Poporul român de pretutindeni a o­drăs­­lit Bisericii sfin­ți de seamă și totodată i-a cinstit pe aceștia ca fiind prieteni și casnici ai lui Dumnezeu și rugători pentru mântuirea oamenilor, făclii ale credinței, speranței și iubirii milostive. Sfinții au fost dintotdeauna pentru cei care i-au chemat în ajutor îndrumători duhovnicești spre înnoirea vieții. Între acești rugători fierbinți ai noștri către Dumnezeu, care au luminat viața duhovnicească și culturală a poporului român, se numără și Sfântul Ierarh Nifon, primul sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre, care a rămas în memoria Bisericii ca fiind înțelept Arhipăstor și grabnic ajutător. Fiind apreciat și iubit de popor, Sfântul Ierarh Nifon rămâne, peste veacuri, o pildă luminoasă de credință și trăire în Hristos.

Reorganizarea Mitropoliei Ungrovlahiei

Secolul al XVI-lea găsea Biserica Țării Românești oarecum dezorganizată, în sensul că scaunul Ungrovlahiei era vacant iar mitropolia de peste Olt era de mult apusă. De asemenea, populația țării crescuse foarte mult, așa încât un singur ierarh sau chiar și doi nu mai puteau face față nevoilor religioase ale credincioșilor. Sarcina unei mai bune așezări a acestor lucruri din Biserica noastră a revenit voievodului Radu cel Mare (1495-1508), care numaidecât a dorit să o îndeplinească cu ajutorul Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Trebuie menționat faptul că domnul se confrunta în acea perioadă cu anarhia feudală, ceea ce a condus la o politică de centralizare a statului. Spre deosebire de Moldova, în Țara Românească procesul de centralizare a avut loc aproape 50 de ani mai târziu. S-a sprijinit tot pe Biserica Ortodoxă și a fost desfășurat cu ajutorul fostului Patriarh de Constantinopol, înlăturat de otomani, Sfântul Nifon. Acesta era din Peloponez și se călugărise de tânăr la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos. A devenit Mitropolit al Salonicului, apoi de două ori Patriarh al Constantinopolului (1486-1488; 1496-1498), însă se retrăsese în ambele rânduri din cauza neînțelegerii cu stăpânirea turcească. A fost în cele din urmă surghiunit la Adrianopol. Cunoscându-l și apreciindu-l ca pe un iscusit cârmuitor sufletesc, Radu cel Mare, cu învoirea turcilor, l-a adus în țară probabil în primăvara anului 15031. Acesta i-a cerut, după cum informează Gavriil Protul, să „îndrepteze” situația Bisericii țării sale. Sfântul Nifon, aflând într-adevăr „biserica izvrătită și cu obiceaiure reale și nesocotite”, a adunat sobor mare, alcătuit din „toți egumenii de la toate mânăstirile țării Ungrovlahii și tot clirosul bisearicii … de împreună cu Domnul și cu toți boiarii, cu preoții și cu mireanii” – nici o amintire, deci, de vreun ierarh al țării, căci nu era – și „a tocmit toate obiceaiurile pre pravilă și pe așezâmântul Sfinților Apostoli”2. Conform Vieții Sfântului Nifon, editată de Mitropolitul Tit Simedrea, începând reorganizarea ierarhiei muntene, Sfântul Nifon i-a propus lui Radu cel Mare să mute mitropolia din Argeș în Târgoviște, ceea ce acesta nu a apucat să facă, și a hotărât înființarea a două episcopii: la Râmnic și la Buzău, pentru care a și hirotonit doi episcopi. În Viața Sfântului Nifon, scrisă de Gavriil Protul, nu se menționează că în acest sobor înaltul prelat a dat și Mitropoliei Ungrovlahiei un ierarh. Aceasta ne face să credem că treburile mitropoliei erau rezolvate în acest timp chiar de el însuși.

Canonizarea

Multă vreme însă, Sfântul Ierarh Nifon nu a putut să vadă roadele organizării bisericești pe care o înfăptuise în țară, pentru că, neîngăduind o căsătorie, ce împotriva sfintelor canoane Radu cel Mare dorea să o facă surorii sale Caplea, a ajuns la mari neînțelegeri cu acesta. Astfel, în anul 1505 a fost nevoit să părăsească țara, retrăgându-se la Mănăstirea Dionisiu în Sfântul Munte, unde a și murit la 11 august 1508. A fost canonizat în ziua de 16 august 1517 la Argeș, cu prilejul târnosirii mănăstirii lui Neagoe Basarab. A fost fixată ca dată de pomenire ziua trecerii sale la Domnul, adică 11 august.

Dascăl și model de credință pentru voievozii pământeni

Se cunoaște faptul că Sfântul Voievod Neagoe Basarab, fiul spiritual al Sfântului Ierarh Nifon, a primit o deosebită educație creștină, devenind un sprijinitor al Ortodoxiei și fiind model pentru unii domnitori renumiți de mai târziu precum: Matei Basarab, Vasile Lupu, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu. De numele Sfântului Ierarh Nifon se leagă și darul acestuia oferit spiritualității și culturii noastre naționale. Este vorba despre apariția trilogiei macariene: „Liturghierul” (1508), „Octoihul” (1510) și „Tetraevangheliarul” (1512), toate tipărite, la îndemnul repetat al Sfântului Ierarh Nifon, de către Radu cel Mare și Sfântul Voievod Neagoe Basarab, la Târgoviște.

În această sfântă zi de sărbătoare, numeroși credincioși din Arhiepiscopia Târgoviștei cât și din eparhiile învecinate și din întreaga țară au posibilitatea să participe la cea mai importantă manifestare spirituală și culturală din Arhiepiscopia Târgoviștei, pelerinajul tinerilor și procesiunea cu racla Sfântului Ierarh Nifon prin centrul vechi al orașului Târgoviște.

Note:
1 Pr. Dr. Niculae Șerbănescu, „Titulatura Mitropoliților, Jurisdicția, Hotarele și Reședințele Mitropoliei Ungrovlahiei”, în Istoria Mitropoliei Ungrovlahiei – studii publicate în anul 1959, la împlinirea a 600 de ani de existență, Ed. TRINITAS a Patriarhiei Române, București, 2010, p. 178.
2 Ibidem, p. 179.

Sursa: Ziarul Lumina, al Patriarhiei Române