Actualitate

116 şoferi au fost sancţionaţi de la începutul lunii de către poliţiştii de patrulare

În vara anului 2013 au intrat în vigoare noi modificări operate în regulamentul nominalizat. Astfel, nu se mai permite transportarea pe braţe a copiilor de până la şapte ani, fiind obligatorie utilizarea unui scăunel pentru copii, ce corespunde masei şi taliei acestuia.

Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, ignorarea necesităţii de utilare a autovehiculelor cu dispozitive speciale de susţinere pentru copiii de pînă la şapte ani duce la creşterea numărului accidentelor de circulaţie.

Pentru copiii de la şapte la 12 ani este admisă utilizarea şi a altor mijloace de adaptare, cum ar fi perna specială sau scaunul de înălţare care fac posibilă aplicarea corectă a centurii de siguranţă din dotarea autoturismului.

La începutul lunii curente Inspectoratul Naţional de Patrulare a demarat acţiunea „Cuplează-te cu Viaţa”. Astfel, poliţiştii patrulează în vecinătatea grădiniţelor din toată ţara şi monitorizează siguranţa în care sînt aduşi copiii la grădiniţă.

sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *