120 ani de la nașterea savantului martir George Manu, ucis de bolșevici în temnița Aiudului. „Să le spui tuturor că nu am făcut nici cel mai mic compromis. Să ne vedem dincolo!” (13 februarie 1903)

În 13 februarie 1903, la București, s-a născut George Manu. Era descendent al unor mari familii boierești, cu filiație directă de la Șerban Cntacuzino și Constantin Brâncoveanu, și al generalului George Manu, erou al războiului de independență din 1877 (conform mărturiei fiului său, Șerban Manu, consemnată de fostul deținut politic Gheorghe Jijie, în monografia dedicată lui George Manu).

În anul 1933 și-a susținut teza de doctorat la Universitatea din Paris, cu tema „Cercetări asupra absorbției razelor α”, în fața unei comisii conduse de Marie Curie. Absolvă doctoratul, cu mențiunea „très honorable”. Impresionată de complexitatea cercetării interacției razelor alfa cu materia, efectuată de George Manu, doamna Marie Curie îi propune fizicianului român să rămână în Franța, pentru a lucra în cadrul laboratorului Institutului de radioactivitate. Manu refuză propunerea, animat de dorința de a reveni în țara sa.

În 1 noiembrie 1935 devine asistent la Catedra de Fizică din cadrul Facultății de Științe a Universității București. Din cauza faptului că la facultate nu putea efectua cercetări experimentale în domeniul fizicii nucleare, George Manu a amenajat, ajutat de Radu Grigorovici, în subsolul instituției un mic laborator de fizică atomică pentru studenți.

Este autorul primului Tratat de fizică nucleară, editat în 1940, sub egida Academiei Române. În completarea activității științifice, George Manu a pledat pentru eliminarea imposturii din mediul universitar, fiind susținut de Șeban Țițeica (fiul vestitului matematician Gheorghe Țițeica) și de PP Stănescu.

George Manu se implică politic din anul 1937, aderând la Mișcarea Legionară, atras de anticomunismul formațiunii și sub influența unchiului său, generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, șeful expresiei politice a Mișcării – Partidul „Totul pentru Țară”. În 1943 devine comandant interimar al Mișcării. După 23 august 1944 se implică total în acțiunea clandestină de organizare a rezistenței anticomuniste. Stabilește legături cu cercurile regale, prin Ionel Stârcea, cu generalul Aldea, șeful militar al Rezistenței, cu reprezentanții partidelor istorice, cu liderul legionar Radu Mironovici (după încetarea interimatului său, până la preluarea conducerii de către Nicolae Petrașcu, față de care a avut poziții diferite în ce privește strategia de luptă față de regimul comunist) și cu personalități publice hotărâte să lupte împotriva ocupației sovietice, cum ar fi amiralul Horia Măcelariu, dr. Brancovici, inginerul Ioan Bujoiu, Vintilă Brătianu, N. Alexandrescu etc. Ia legătura cu numeroase organizații anticomuniste din țară, într-un efort de organizare a Mișcării Naționale de Rezistență. De asemenea, ia contact cu reprezentanți ai legațiilor americană și engleză. Din iulie 1945 și până în februarie 1946, George Manu elaborează, în limbile engleză și română, o lucrare intitulată „Behind the Iron Curtain (În spatele Cortinei de Fier)”, semnată cu pseudonimul Testis Dacicus.

Lucrarea a fost înmânată reprezentanților ambasadelor americană și a engleză și avea „drept scop să descrie în mod obiectiv felul în care un popor mic este nimicit în mod sistematic de o mare putere (Rusia – nota noastră)”. În martie 1947 apare a doua ediție în limba engleză a lucrării, în care se menționa că: „metodele de persuasiune și onestitate întrebuințate până acum de Puterile occidentale pentru a opri tendințele expansioniste rusești au dat toate greș, și vor da probabil greș și în viitor. Într-adevăr, în mentalitatea asiatică și încă primitivă a rușilor, întrebuințarea unor asemenea metode ar putea numai să dovedească slăbiciunea Puterilor occidentale. Obligațiile morale ca și importante interese economice și politice obligă USA și Marea Britanie să dorească cu orice preț expansiunea Rusiei și s-o determine să reintre în frontierele ei. Această acțiune pare realizabilă fără dificultăți serioase în viitorul apropiat, dar ar deveni cu siguranță problematică într-un viitor îndepărtat”. Concluzia savantului român era că „metodele de întrebuințat pentru a obține retragerea Rusiei nu sunt acelea de natură conciliatorie”.

Eforturile lui George Manu de formare a unui comandament unic al mișcării de rezistență anticomunistă au fost curmate în 17 martie 1948, momentul arestării savantului de către bolșevici. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare în procesul „grupului de complotiști, spioni și sabotori” (după cum i-au calificat autoritățile bolșevice, subordonate sovieticilor). Procesul a avut loc la 28 octombrie 1948, în prezența Anei Pauker, a lui Avram Bunaciu și a lui Teohari Georgescu, a reprezentanților Uniunii Sovietice, a numeroși bolșevici. În ultimul său cuvânt, George Manu avea să spună: „Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost pentru a distruge comunismul. Îmi pare rău că n-am reușit”.

În închisoare a fost anchetat bestial, supus unor torturi inimaginabile. I s-a cerut să divulge pe cei care i-au oferit informațiile prin care savantul demonstra că România plătise deja dublu despăgubirile de război către Uniunea Sovietică stabilite prin tratatele internaționale semnate la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Gheorghe Jijie, fost coleg de celulă cu George Manu în închisoarea de la Aiud, avea să mărturisească despre chinurile la care a fost supus savantul întemnițat, dar și despre lecțiile administrate ocupanților sovietici și cozilor lor de topor: „Nu înțelegeau sub nicio formă cum putea un om să aibă îngrămădite în creier atâtea date, lucru pe care la acel timp nici măcar calculatoarele nu erau în stare să-l facă. Au început să-l tortureze. Exasperați, călăii i-au scos ochelarii, și apoi unul dintre ei, cu o mișcare îndemânatică, executată cu o mică paletă, i-au întors pe dos ochiul drept. O durere îngrozitoare l-a făcut să urle. I-au spus:

“Tâlharule! Ți-l întoarcem și pe celălalt pe dos și apoi ți-i extirpăm pe amândoi!”

”Ascultați-mă căci vă pot dovedi că tot ce v-am spus e adevărul adevărat și am lucrat singur, fără complicitatea cuiva!”. În acea clipă i-a venit ideea salvatoare și le-a propus să ia în mână statisticile de producție, începând din septembrie 1944 și să urmărească dacă el cunoaște exact acele date. A urmat o confruntare care pentru George Manu era o jucărie, deși trecuseră multe luni de când le lecturase. Pe anchetatorii lui însă, inclusiv pe cei sovietici, i-a dezarmat, convingându-i că se găsesc în fața unui fenomen unic. Recunoașterea a venit din partea kaghebistului, în rusește: “Dă-l în … mă-sii, că are un cap cât tot ministerul vostru de berbeci!”.

Cea mai lungă perioadă de detenție a petrecut-o la Aiud, după ce a trecut prin închisorile de la Baia Sprie și Gherla. Cultura enciclopedică a savantului l-a făcut să devină „rectorul Universității de la Aiud”. Avea o capacitate de dăruire nemaiîntânită, o memorie excepțională. A predat lecții de istorie, geografie, matematică, fizică atomică, geopolitică, engleză și franceză. Inventivitatea lui George Manu s-a arătat și în modul de distribuire a lecțiilor. Metoda cu emulsia de săpun întinsă pe diverse obiecte (gamele, bocanci etc.), peste care scria cu vârful unui ac, cu litere mici, a fost opera sa.

Tot profesorul avea să inventeze scrierea Morse pe fir de ață, cel mai adesea extras din saltelele deținuților. Astfel putea transmite lecții sau texte întregi, cu riscuri scăzute în a fi descoperit de gardieni.

Fostul deținut politic Nicu Păun, și el fost coleg de celulă al lui George Manu, povestea că profesorul a fost chemat în fața conducerii închisorii Aiud, unde un trimis sovietic îi promitea eliberarea din închisoare, în schimbul acceptării de a lucra în domeniul nuclear pentru Rusia sovietică. A refuzat categoric. Așa cum a refuzat și reeducarea de la Aiud. În urma a numeroase perioade de izolare în Zarca Aiudului, unde îndură un frig cumplit, fiind îmbrăcat doar în cămașă și indispensabili, cu porția de mâncare drastic redusă doar la o zeamă chioară, fără pic de căldură, George Manu se îmbolnăvește de tuberculoză. Colonelul Crăciun, comandantul închisorii, îi oferă streptomicina salvatoare cu condiția renegării credinței și a desolidarizării de trecutul său. George Manu refuză și de această propunere ticăloasă.

În cele din urmă, este internat în celula tuberculoșilor. Nicolae Goga, fost deținut politic la Aiud, mărturisește despre momentul săvârșirii savantului martir: „Tot trupul era o rană. Avea escare peste tot. Din încheieturi curgea puroi. Încercam, în fiecare seară, să-i dăm să bea apă, iar doctorița, deși n-avea voie, îi făcea perfuzii. Înainte de a muri, Manu m-a chemat la patul său și mi-a zis: „Să le spui tuturor că nu am făcut nici cel mai mic compromis. Să ne vedem dincolo!”. Am dat mâna cu el. Mi-a făcut un semn care părea să fie o îmbrățișare. A murit a doua zi, dimineața. Cred că atunci am pierdut unul din cei mai mari intelectuali pe care i-a avut România”. Era data de 2 aprilie 1961, Duminica Floriilor. A plecat împăcat la Dumnezeu. A fost un savant credincios, care spunea că într-un secol în care credem că „totul se rezolvă prin știință”, el, ca „un om care a stat pe microscop”, crede că rezolvarea lucrurilor se face „nu prin știință, nu prin laborator, ci prin credință”.

„A studia ceea ce Dumnezeu a creat este o rugăciune. A căuta să modifici sau să distrugi ceea ce El a creat este cel mai mare păcat, avându-și originea în neascultare”, acesta a fost crezul creștin al omului de știință martirizat la Aiud.

Fie să avem parte de rugăciunile savantului mucenic din temnița Aiudului!