În data de 20 noiembrie, Biserica face pomenirea: Cuviosului Grigorie Decapolitul; Sfântului Ierarh Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului; Sfântului Mucenic Dasie din Durostorum.
Sfântul Grigorie s-a născut și a crescut în sud-estul Asiei Mici, în Irinopole, una din cele zece cetăți din Decapole, în Isauria, din părinți dreptcredincioși, Serghie și Maria, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, sub domnia lui Leon Armeanul (813-820). A fost dat la carte din fragedă vârstă și, având aplecare spre cele dumnezeiești și învățând bine, citea pe la biserici.
Deci, dacă a ajuns la vârsta tinereții, părinții se pregăteau să-l însoare, dar el s-a despărțit de cele lumești, mergând la o mănăstire, unde se afla egumen Sfântul Simeon Mărturisitorul, unchiul său după mamă, care i-a fost lui adevărat părinte duhovnicesc.
În acea mănăstire a viețuit fericitul Grigorie vreme de 14 ani, pecetluindu-și viața cu tot folosul duhovnicesc al nevoințelor călugărești și după ce s-a pregătit cu sârguință a început a umbla din loc în loc, prin mijlocul credincioșilor din sate și din orașe, îmbărbătându-i spre mărturisirea dreptei credințe în lupta pentru sfintele icoane.
Lungă și plină de primejdii a fost călătoria aceasta a Sfântului Grigorie, întru care s-a arătat și mare făcător de minuni, că a trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a zăbovit mai multă vreme. A mers, apoi, în Siracuza Siciliei și a ajuns, de asemenea, și la biserica Sfântului Mina din Tesalonic, unde a primit și darul preoției.
Mergând către Bizanț, a ajuns în cele din urmă la muntele Olimp. Și mulțime multă de eretici a adus la calea credinței și a fost creștinilor de mare folos. Deci, urcându-se în munte și îmbolnăvindu-se, a înțeles că i s-a apropiat sfârșitul. A plecat atunci la Constantinopol, unde se afla unchiul său, Simeon, închis în temniță pentru sfintele icoane, și, închinându-se lui, s-a săvârșit cu pace, în anul 842.
Trupul lui n-a putrezit însă, ci s-a dovedit purtător de mari daruri și s-a păstrat în cinste, multă vreme în mănăstirea unde se sfârșise. Iar în anul 1497, Banul Barbu Craiovescu, rezidind din temelie mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea, a adus cu multă cheltuială, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul și le-a așezat la această mănăstire, unde se află și astăzi, fiind făcătoare de minuni, atât pentru bolile trupești, cât și pentru cele sufletești ale celor ce vin cu credință.
Racla de argint în care odihnesc ele astăzi este dăruită în 1656 de domnitorul Constantin Șerban (1654-1658).
