3 alternative pentru pâinea prăjită
Dacă nu ți-ai dat seama, vorbim despre pâine, care poate fi extrem de sănătoasă organismului atunci când este consumată cu grijă, însă, atunci când vrem să slăbim, aportul caloric oferit de aceasta poate deveni prea mare pentru nevoile noastre. Dacă îți place să consumi pâine prăjită la micul dejun, însă ai vrea să renunți la pâine, îți sărim în ajutor cu 3 sugestii de „toast” care nu conțin pâine.
Toast din cartof dulci
Cartoful dulce este verișorul mai sănătos al cartofului și este ideal pentru a înlocui pâinea în clasicele sandvișuri de micul dejun. Feliază un cartof dulce astfel încât să semene cu o felie de pâine, unge fiecare felie cu puțin ulei de măsline și asezonează-l cu sare, iar apoi pune-l la toaster. Cartoful este gata când devine ușor auriu, iar textura devine suficient de moale încât să poată fi străpuns cu o furculiță. Odată ce e gata, folosește toppingurile tale preferate pentru a-ți savura micul dejun.
Toast din conopidă
Dacă ai puțin mai mult timp, poți opta pentru un toast făcut din conopidă. Ca să faci asta, trebuie să mărunțești un cap mediu de conopidă în robotul de bucătărie, până obții ceva care seamănă cu orezul. Apoi, pune toată conopida într-un bol de sticlă. Pune-l în cuptorul de microunde pentru aproximativ 8 minute. Acest proces va face conopida să elibereze apă. Apoi, va trebui să te folosești de prosoape de bucătărie pentru a absoarbe toată apa din legumă. Odată ce ai obținut o masă uscată, o poți amesteca cu cașcaval ras, usturoi pulbere, sare și piper. Formează chifteluțe subțiri din acest amestec și pune-le în cuptor pe hârtie de copt pentru câteva minute (până când devin ușor roșiatice). Folosește toppingurile preferate și bucură-te de un mic dejun sărac în calorii, sănătos și delicios!
Toast din măr
Dacă preferi ceva mai dulce, îți sugerăm să folosești felii de măr pentru asta. Acestea pot fi folosite chiar crude, dar poți opta și pentru măr copt. Ca toppinguri, îți sugerăm să optezi pentru cremă de brânză, unt de arahide sau alte fructe.
După cum vezi, nu este greu să înlocuiești pâinea cu alte soluții mai puțin calorice. Cu toate că acestea nu au gustul identic cu tradiționala pâine prăjită, îți garantăm că te vei delecta cu un gust delicios! Care dintre acestea sună cel mai bine pentru tine?
Sursa: bunadimineata.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!