368 de migranți au murit în ianuarie în Marea Mediterană
Potrivit OIM, printre aceștia s-ar afla și 60 de copii.
Peste 67.000 de migranți au ajuns în sudul Europei în prima lună a anului, față de 5.000 în luna precedentă a anului trecut.
Majoritatea migranților călătoresc de pe coasta Turciei în insulele grecești, iar 91% dintre acești oameni provin din Siria, Afganistan și Irak, potrivit autorităților grecești.
În ultima dintre aceste tragedii, cel puțin nouă refugiați, dintre care doi copii, s-au înecat după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a răsturnat în Marea Egee, informează marți agenția de știri DHA. Două persoane au fost totuși salvate în urma naufragiului din largul localității Doganbey.
Turcia a anunțat că a primit până acum 2,5 milioane de refugiați din Siria care și-au părăsit țara din cauza războiului civil.
La sfârșitul lui noiembrie, Ankara a ajuns la un acord cu UE asupra unui plan de protejare a frontierelor externe ale blocului comunitar, dar migranții încă riscă să traverseze pe mare din Turcia până în insulele grecești pentru a intra în UE.
sursa: agerpres.ro