Conducerea Institutului căuta să-l influenţeze… Să-l facă să lucreze în direcţia ideologiei oficiale… Ori la adunarea activului de la „Luceafărul”, când l-a atacat Postovoi (secretarul comunist pentru ideologie)… Ei vroiau să-l aducă la ideile lor, dar el a rămas pe poziţiile lui… Şi au înţeles că nu-l pot doborî!… Era
specialist, specialist bun!
Iar odată, de Sfântul Vasile, eu, Tofan şi Simion Cibotaru: „Hai să-l urăm pe Coroban!". El trăia acolo, alături de garajul de la Casa Scriitorilor (o bujdă mică)… Lumină la dânsul… De partea cealaltă era o ferestruică… Ne-am dus acolo.
– Se poate să vă urăm?
– Se poate!
L-am urat… Cu „Hăăăăi!". Am spus toată urătura… Ne-a poftit în casă… Avea cărţi multe… Când am intrat, l-am găsit la masa de lucru…
Despre un pahar de vin… Îi plăcea. Odată, după o adunare, când i s-a făcut observaţie că… ar cam bea, Coroban zice:
– Vine şi Botezatu, uneori, cu nasul roşu!
…Dorogoi!
Tot ce se publica, tot ce apărea era citit de dumnealui! Era foarte informat, foarte documentat… Simpatiza cu studenţii… Soţia mea, după ce a dat examenul, i-a adus un buchet de flori. S-a bucurat mult! De-acuma eu lucram la institut. Soţia la Truşeni. Odată, când să merg la Truşeni, dlui zice:
– Dorogoi! Merg şi eu!
Era o zi frumoasă de toamnă…
Atâtea amintiri! Din copilărie… Din studenţie…
Am fost la Iaşi. Am vrut să aflu ceva despre dânsul. A făcut facultatea la matematică. Grea facultate. A fost redactorul gazetei studenţeşti la Universitate. Gazetă de stânga… Era perioada cuziştilor…
S-a retras, cu războiul, spre Răsărit…
Era o natură ţărănească, harnică.
Erau interesante relaţiile lui cu Bogaci… Ironiile lor…
La Iaşi (Universitate), am dat de dosarul personal al lui Bogaci… Era trecut drept rus… De acasă… Ştia rusa… Tatăl lui a terminat seminarul teologic rusesc…
Am o carte a lui V. Coroban, apărută în 1957, cu autograf, scris: „Pentru G. Botezatu”, cu litere româneşti…
(Grigore Botezatu, fost student şi coleg de serviciu al profesorului Vasile Coroban)
