9 mai prin bloguri

Daniel Ciobanu: „Ce înseamnă Ziua Victoriei?”

„Ce înseamnă Ziua Victoriei?”, se întreabă Daniel Ciobanu şi tot el încearcă să răspundă, în timp ce la o intersecţie din Chişinău s-a creat un ambuteiaj din cauză că cineva împărţea panglici „Sf. Gheorghe” printre maşini. „Habar n-au ce înseamnă panglica „Sf. Gheorghe”, dar o poartă cu mândrie, le inspiră un fel de „krutizna”, mai ales şoferilor!”, crede Daniel. În aceeaşi postare, apare şi fireasca, aproape retorica întrebare: „De câte ori aţi văzut toate maşinile legate cu panglici reprezentând Tricolorul Moldovei sau tinerii şi bătrânii să le poarte măcar de Ziua Independenţei? Asta este o ruşine…”. „Au făcut din ziua asta un show, în loc să-i comemoreze pe cei căzuţi! Războaiele trebuie uitate, nu sărbătorite! Bucuraţi-vă de viaţă pe pământ, mergeţi înainte şi rugaţi-vă să nu ne întoarcem la un asemenea război! Da’ nu să „fluturaţi a ploaie!”…

————————————-

„Eu nu sărbătoresc umilirea Basarabiei”

„Întâmplător, undeva pe internet, am găsit replica unui politician de la noi, într-un mesaj adresat populaţiei cu ocazia zilei de 9 mai: „Aceasta este o sărbătoare luminoasă […] Vă mulţumim pentru eroismul şi bărbăţia în numele fericirii copiilor şi nepoţilor noştri”, scrie Nicu Guşan. El nu vede niciun motiv de sărbătoare, dimpotrivă „e o zi neagră pentru orice cetăţean basarabean care-şi cunoaşte trecutul, pământul şi identitatea”. Convingerea autorului se observă şi atunci când el constată: „Că strămoşii mei au servit drept carne de tun pe front, pentru Kremlin sau pentru Berlin, nu e un motiv de sărbătoare […] Spiritul naţional a dispărut, nu mai existau basarabeni, ci doar comunişti şi fascişti (în funcţie de ocupant…). Basarabia a fost furată”.

————————————-

A fost război…

În Geamantanul cu amintiri găsim poezia lui Grigore Vieru „A fost război”:
A fost război…
Ecoul lui
Şi-acum mai este viu.
Cămaşe vechi, mai noi –
Amară amintire de la fiu.
„… Iar în Moldova se pare mai viu ca nicăieri. Oamenii încă mai luptă pe două fronturi. Lumea e împărţită în „ai noştri” şi „ai voştri” […] Care-i învingătorul, care-i învinsul? Eu, trăind în ţara învinşilor, numai nu perdanţi îi văd. Asta-i realitatea dură şi următorul paradox”, scrie autoarea blogului Geamantanul cu amintiri.

————————————-

La 17 ani cu mitraliera în mână

Dorina Arsene relatează despre discuţia susţinută cu un participant la cel de-al Doilea Război Mondial, care aşteaptă în fiecare an ziua de 9 mai, când „îşi amintesc şi autorităţile de noi”. „Au trecut 68 de ani de când moş Ion Sorici, originar din Bălăneşti, Nisporeni, trăieşte cu amintirile triste şi dure ale războiului, când mâncau coji îngheţate de cartofi sau mămăligă mucegăită”…

————————————-

Trei zile şi trei nopţi

„Acum câteva săptămâni, am fost în Germania. În orice discuţie, mai ales cu înalţi oficiali, se păstra acel sentiment de vinovăţie pentru ceea ce cândva a făcut Germania Europei. Cum au reuşit să depăşească toate? Simplu, o recunosc şi ei: muncă şi disciplină. Germanii au pierdut în trecut. Acum, ei sunt una dintre cele mai importante ţări ale UE şi visul oricărui moldovean. În acelaşi timp, germanii nu sunt frustraţi că au monumente cu litere ruseşti, cu soldaţi şi tancuri ruseşti. Noi am câştigat şi avem trei week-end-uri, prelungite consecutiv, în care bem, şi uimitorul merit de a fi cea mai săracă ţară din Europa. Să nu ne supărăm când aceasta devine o informaţie de background pentru jurnaliştii străini, pentru că aşa este. Dar, dincolo de acest weekend prelungit, noi pierdem trei zile înainte şi trei după, pentru discuţii sterile despre cine a pierdut, cine a câştigat şi încotro ne îndreptăm. Cine suntem noi, cine sunt ei? Cine are dreptate şi cine nu? Eu am depăşit trecutul, nu mă interesează cine sunt, eu doar vreau cu toţi să ne îndreptăm undeva, iar pentru asta trebuie de lucrat chiar şi în ziua de luni, 9 mai”, scrie Vlada Ciobanu.

————————————-

Hande hoch, Hitler kaput!

Cunoscutul blogger şi designer rus, Artemi Lebedev, reia o postare din anii precedenţi, în care critică „ritualurile şi tradiţiile inventate ale demnitarilor de stat”. „În Rusia există un singur cult mai rău decât ortodoxismul – cultul Zilei Victoriei. Vocabularul specific, grija exagerată faţă de veterani – toate provoacă vomă. Excursii ale tinerilor căsătoriţi la cel mai apropiat monument 1941-1945; instalarea în fiecare an a noi monumente; renaşterea celor mai rele tradiţii de artă monumentală şi de propagandă sovietică prin cifre; confecţionarea ordinelor Victoriei din carton – au înnebunit cumva oamenii?”, se întreabă Lebedev. „Pentru cei care au luptat, războiul a devenit cel mai important – dar şi singurul – eveniment din viaţa lor. Nu se poate să lupţi patru ani, iar restul vieţii să te gândeşti doar la război. Războiul este un episod pentru cei care supravieţuiesc şi-şi continuă viaţa. Monumentele, muzeele şi alt tip de propagandă nu au însă nicio legătură cu viaţa… Doar nebunii se gândesc la război tot restul vieţii”, îşi dă cu părerea bloggerul. Lebedev publică pe blog şi o imagine din arhivă care, în opinia lui, ar sugera „experienţa reală a evenimentelor cu care nici eu, nici voi nu avem nicio legătură”.