A fost inaugurată o expoziţie consacrată lui Grigore Vieru
Expoziţia cuprinde peste 250 de exponate: cărţi, manuscrise, fotografii şi portrete din colecţia Muzeului Naţional de Literatură „M. Kogălniceanu”. Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova Arcadie Suceveanu a afirmat că generaţia anilor ’60, din care face parte poetul Grigore Vieru, a schimbat faţa literaturii noastre.
„Este o generaţie care a scos literatura noastră din închistarea proletcultistă. Aceşti scriitori au venit într-un context social propice, pe unda dezgheţului hruşciovist. Această generaţie s-a constituit în jurul unor cărţi de referinţă: „Povara bunătăţii noastre” de Ion Druţă, „Povestea cu cocoşul roşu” de Vasile Vasilache, "Numele tău” de Grigore Vieru , „Săgeţi” de Petru Cărare ş.a. "Grigore Vieru a readus în literatura noastră temele sacre: mama, patria, izvorul, graiul, elemente ale sensibilităţii şi ale conştiinţei noastre”, a remarcat Arcadie Suceveanu.
Potrivit scriitorului Vladimir Beşleagă, Grigore Vieru a fost un fenomen rar, neaşteptat în literatura noastră. Generaţia sa redescoperă literatura ca literatură şi se sincronizează cu generaţia luptei cu inerţia din România: Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana ş.a.”, a menţionat Vladimir Beşleagă.
După inaugurarea expoziţiei, în Sala cu Cămin a Uniunii Scriitorilor din Moldova şi-a desfăşurat lucrările simpozionul ştiinţific „Grigore Vieru şi generaţia sa: Liviu Damian, Petru Cărare, Serafim Saka, Arhip Cibotaru ş.a.”.
Manifestările consacrate lui Grigore Vieru vor continua mîine, 14 februarie, cînd poetul ar fi împlinit 80 de ani. În dimineaţa zilei, la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române vor avea loc depuneri de flori, după care va urma momentul aniversar „Grigore Vieru – 80”. La ora 15.00, la Teatrul Naţional „M. Eminescu” va avea loc o seară literar-muzicală. În aceeaşi zi, la 18.00 în Sala Mare a Filarmonicii Naţionale va fi prezentat spectacolul de muzică şi poezie „Testamentul” (protagonist – interpretul Fuego).
Moldpres