Actualitate

A fost lansată cartea avocatului Iulian Rusanovschi, „Războiul monumentelor”

Conținutul cărții este structurat pe județele din perioada de referință, fiecare localitate fiind trecută în revistă în ordine alfabetică.
Ideea titlului, așa cum a subliniat autorul, îi aparține regretatului arhitect Eugen Bâzgu, care a proiectat Monumentul celor Trei Martiri, Alexei Mateevici, Simeon Murafa și Andrei Hodorogea, instalat în parcul catedralei mitropolitane ”Nașterea Domnului” din Chișinău.
La evenimentul de lansare au luat cuvântul istoricii Alexandru Moraru, Eugen Bâzgu, Iurie Colesnic, Tudor Tabac, Ion Ștefăniță, Anatol Petrencu, Alexandru Galenco și Ion Negrei.

În luarea sa de cuvânt Alexandru Moraru a remarcat importanța monumentelor istorice, subliniind faptul că acestea sunt elemente de educație patriotică a noilor generații, iar Eugen Bâzgu a ținut să remarce efortul deosebit de acumulare a documentelor, în baza cărora a fost elaborată lucrarea, precum și calitatea tiparului. La rândul său, istoricul Iurie Colesnic a menționat că în cartea „Războiul monumentelor” se întâlnesc trecutul cu prezentul și că aceasta reflectă lupta ideologică pentru adevăr prin intermediul monumentelor. De asemenea, el a spus că autorul, deși este jurist de profesie, are remarcat de istoric.

Un alt vorbitor, istoricul Tudor Tabac, vorbind despre valoarea lucrării lansate, a specificat faptul că munca asupra acesteia este egală cu cea a unui institut de cercetare.

Ion Ștefăniță, directorul Agenției de Inspectare și restaurare a Monumentelor din Republica Moldova, a declarat că Iulian Rusanovschi a făcut ceea ce nu fac unele instituții finanțate cu milioane de lei din bugetul de stat.

În opinia lui Alexandru Galenco, cartea „Războiul monumentelor” are două elemente forte: originalitatea și documentarea.
Istoricul Ion Negrei a ținut să sublinieze că monumentele reprezintă un subiect de mare importanță pentru mediul basarabean, acestea fiind elemente care ne vorbesc despre identitate, despre popor și despre istoria acestui pământ. Totodată, istoricul a ținut să sublinieze faptul că monumentele țin de istoria modernă. Potrivit lui, primele două monumente instalate în Basarabia sunt cel al poetului rus Alexandr Pușkin și al țarului Alexandr al II-lea în anii optzeci ai secolului XIX. Cât privește monumentul lui Alexandr al II-lea, acesta a fost distrus în 1917 de trupele bolșevizate aflate în retragere, care nu mai recunoșteau autoritatea monarhului. Tot el a menționat că perioada interbelică a început în Basarabia odată cu Unirea de la 1918. Astfel, toate monumentele interbelice au fost înălțate în memoria soldaților căzuți în Primul Război Mondial și a unor figuri istorice precum Ștefan cel Mare și Regele Ferdinand. Iar odată ce a fost instaurată administrația sovietică, reprezentanții acesteia au căutat să distrugă orice amintire, inclusiv monumentele, care scoteau în relief identitatea noastră românească și să le înlocuiască cu altele care glorificau puterea ocupantă.

Un merit cu totul aparte a tânărului intelectual pasionat de istorie și cultură, remarcat de către vorbitori, ține de munca lui de restabilire a monumentelor de până la ocupația sovietică, inaugurate în mai multe localități ale țării pe parcursul ultimilor ani.
Autorul cărții, avocatul Iulian Rusanovschi, a ținut să le mulțumească tuturor celor care i-au acordat sprijin în acumularea datelor, informațiilor și fotografiilor care au făcut posibilă apariția ei.

Sursa: evzmd.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *