A fost stabilită data primei ședințe de judecată în cazul bărbatului care a vandalizat sediul Ambasadei Rusiei din Chișinău
Prima ședință de judecată în dosarul vandalizării sediului Ambasadei Rusiei din Chișinău a fost stabilită pentru data de 16 decembrie 2022, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Despre acest lucru a anunțat cetățeanul originar din Rusia, în vârstă de 40 de ani, pe rețele de socializare, care în seara de pe 7 octombrie curent a scris pe poarta Ambasadei ruse „Putin – ucigaș”.
„Pe 16 decembrie, la ora 15:30, va avea loc o ședință de judecată în cazul actului de vandalism din fața ambasadei Rusiei din Moldova, pe care l-am comis pe 7 octombrie. Sper că totul se va rezolva cât mai curând posibil și că acest proces nu va dura multe luni. Prin urmare, invit prietenii la această acțiune, pe adresa Chișinău, strada Ștefan cel Mare 200. Cei care nu pot veni, urmăriți rețelele de socializare, voi povesti și voi arăta cât mai multe detalii”, a scris bărbatul pe rețelele de socializare, transmite Zdg.md.
De asemenea, în aceiași seară, peste gardul Ambasadei Federației Ruse din Chușinău au fost aruncate petarde și artificii, iar pe poarta misiunii diplomatice a fost scris, în limba rusă, „Putin – ucigaș”.
„Un bărbat în vârsta de 40 de ani, originar din Rusia, a comis mai multe acte huliganice în apropierea Ambasadei Ruse. Acesta a vandalizat poarta ambasadei cu graffitti, a lansat focuri de artificii în apropierea clădirii și a agățat pe o rangă metalică o bucată de stofă albastră cu alb. La somațiile angajaților Inspectoratului General de Carabinieri, individul s-a opus, ulterior acesta a fost coborât de pe gardul ambasadei, a fost încătușat și reținut. Pentru faptele comise acesta a fost arestat pentru 72 ore și este cercetat penal pentru huliganism”, a declarat ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiul Chișinău, Nina Dubovca.
Ambasada Federației Ruse în R. Moldova a menționat că, în seara zilei de 7 octombrie, „a avut loc o acțiune ostilă” împotriva misiunii diplomatice.
„Cu complicitatea autorităților, s-a făcut un atac asupra misiunii diplomatice ruse: explozia unor petarde a deteriorat clădirea, s-a încercat intrarea neautorizată în complexul ambasadei, s-au făcut inscripții jignitoare pe gardul misiunii diplomatice. Din fericire, nu s-au înregistrat victime în rândul angajaților și membrilor familiei”, potrivit declarației.
Ambasada rusă invocă încălcarea gravă a prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 18 aprilie 1961, a Tratatului de prietenie și cooperare dintre Federația Rusă și Republica Moldova, precum și a Declarației comune a miniștrilor de externe ai Federației Ruse și Republicii Moldova cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la semnarea acesteia la Moscova, 17 noiembrie 2021.
Ulterior, cetățeanul originar din Rusia, care a vandalizat poarta Ambasadei ruse cu graffiti, a anunțat că a fost eliberat pe propria răspundere a scris un mesaj prin care și-a argumentat fapta.
„Dacă v-ați pus întrebarea cine este nebunul care a scris adevărul pe poarta ambasadei ruse „PUTIN UCIGAŞ”, a arborat steagul alb-albastru-alb și a împușcat în direcția consulatului, să știți că am fost eu. Dacă v-ați făcut griji de mine (ceea ce este puţin probabil), vă anunț că am fost eliberat cu interdicția de a părăsi țara și mi-a fost pornit un dosar penal pentru huliganism”, a scris bărbatul, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Pe 10 octombrie, Comitetul de Investigații al Rusiei a anunțat că va prezenta „o evaluare juridică” cu privire la acțiunile de vandalizare a Ambasadei Rusiei la Chișinău, din seara zilei de 7 octombrie.
„Comitetul de Investigații al Rusiei va da o evaluare juridică adecvată a faptului acțiunii ostile împotriva Ambasadei Rusiei la Chișinău. (…) Anchetatorii Comitetului de Investigații din Rusia vor solicita informațiile necesare de la Ministerul de Externe al Rusiei și vor stabili toate circumstanțele incidentului”, anunță Ministerul rus de Externe.
Aceasta amabasada demult trebuia inchisa Rusia fiind un stat agresor RM.