În primul rând, trebuie să avem în minte un lucru: iubirea ca virtute nu e totuna cu ceea ce considerăm noi iubire. Şi despre asta ne vorbeşte Iisus Hristos: „Şi le-am făcut cunoscut numele Tău (al Tatălui) şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.” (Ioan 17; 26). De unde vedem că suntem datori cu o iubire duhovnicească, care ne conduce la cunoaştere: „Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4; 8).
Iubind poftele acestei lumi şi râvnind după anumite obiecte sau persoane, ne depărtăm de fapt de adevărata dragoste. De aceea spune Apostolul Ioan: „Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el” (I Ioan 2; 15). Cu cât mai mult iubim cele lumeşti, cu atât mai departe suntem de cele duhovniceşti.
Un alt aspect al iubirii ca virtute se referă la înlocuirea fricii de-a ajunge în iad sau a ne pierde mântuirea, cu râvna şi dorul după prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră: „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.” (I Ioan 4; 18).
Cum să dobândim această virtute? Răspunsul este foarte simplu: „Şi aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Lui” (II Ioan 1; 6). Sau cum ne spune Iisus Hristos: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.” (Ioan 14; 21). Însă nu doar pe Dumnezeu trebuie să îl iubim, fiindcă Apostolul Ioan, numit apostolul iubirii, ne mai dă o măsură a recunoaşterii pentru această virtute: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan 13; 35). Practic, iubirea cuprinde, aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul, toate poruncile, iar porunca iubirii aceasta este: să iubeşti pe Domnul Dumnezeu din tot sufletul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Marcu 12; 30-31).
Aş vrea să avem toţi o dragoste atât de puternică, încât să ne întrebăm ca Pavel: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8; 35).
Păcatele împotriva iubirii sunt foarte multe, unele ne sunt la îndemână să le recunoaştem, altele ne vin mai greu în minte. Însă trebuie să ştim că nu doar ura, invidia, clevetirea sunt păcate împotriva iubirii, ci şi: zgârcenia, iubirea de arginţi, mândria de-a ne crede mai buni decât ceilalţi, răutatea, mânia, suspiciunea, nerăbdarea.
Însă de vreme ce Apostolul Pavel a descris iubirea ca nimeni altul, se cade să închei acest articol cu frumoasele şi adevăratele lui cuvinte. Un text neegalat, de o frumuseţe incredibilă şi de un adevăr covârşitor. Imnul dragostei, al Sfântului Pavel, ar trebui cunoscut de fiecare creştin. Cunoscându-l, vom înţelege fără alt ajutor cum trebuie să fie dragostea: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”. (I Corinteni 13; 1-8)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
