Internațional

Actualul ministru britanic de Externe, Boris Johnson, a scris un editorial anti-Brexit cu două zile înainte de a-şi începe campania pro-Brexit

În editorialul anti-Brexit rămas nepublicat, politicianul afirma că Marea Britanie ar trebui să rămână în strânsă legătură cu UE, avertizând că părăsirea Blocului comunitar ar cauza un şoc economic, iar contribuţiile financiare britanice către Bruxelles reprezintă un preţ mic pentru accesul la piaţa unică.

Toate aceste afirmaţii intră în contradicţie cu argumentele pe care Johnson le-a prezentat în timpul campaniei privind referendumul.

Oficialul britanic a declarat că a scris un articol "semi-parodic" în favoarea rămânerii în UE pentru a-şi confirma convingerea că Marea Britanie va avea mai mult de câştigat dacă părăseşte Uniunea Europeană.

Johnson ar fi scris editoriale atât în favoarea, cât şi împotriva Brexitului pentru a-şi clarifica opiniile în această privinţă.

"Este adevărat că în luna februarie mă confruntam (cu întrebarea) cred ca de altfel multe persoane din această ţară," a declarat Johnson pentru Sky News, adăugând că după ce a comparat cele două editoriale "era cât se poate de evident care era lucrul corect de făcut şi cred că poporul a luat o decizia bună. Au votat într-o manieră clară să părăsească Uniunea Europeană şi asta vom face."

Sâmbătă seara, cotidianul The Sunday Times a publicat, pe prima pagină, fragmente din editorialul semnat de Johnson în luna februarie. 

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *