Finanţe

Agricultorii din Soroca, convocaţi să evalueze consecințele secetei

Între timp, fermierii prognozează pierderi financiare importante, asta în situaţia în care culturile sunt serios afectate, iar rezerve de umiditate în sol practic nu există, relatează Mesager.

Fermierii se uită neputincioși cum canicula le arde câmpurile și munca de un an. Aceștia spun că lipsa de precipitații și soarele dogoritor au afectat atât culturile de toamnă, cât și pe cele de primăvară.

„Anul acesta am fost afectați că n-am avut ploi la vreme, a plouat tot anul în jur de 40 de mm, ceea ce este insuficient pentru culturile din primul grup. Culturile de grupa a doua sunt în stare normală, dar trebuie să avem precipitaţii. În decurs de 10 zile, dacă n-o să avem ploi, nuştiu ce-o să fie”, afirmă Iurii Graur, agricultor, satul Vădeni.

În nordul țării, deficitul de apă din sol este de până la 80 de litri pe metru pătrat. Astfel, porumbul, floarea-soarelui și sfecla de zahăr au intrat deja în faza de ofilire. Potrivit specialiștilor, pierderile sunt irecuperabile, iar eventualele precipitații nu ar mai ajuta cu nimic.

„Frunzele se usucă şi ştiuletele nu se formează din lipsă de umiditate, nu numai la porumb. Dacă n-o să fie umiditate, precipitaţii, la toamnă putem să ne aşteptăm la ceva mai dureros. Dar sperăm la umiditate, aşteptăm de sus ploaie”, susține Sergiu Slutu, șef Direcția agricolă, Soroca.

Fermierii au fost convocați în cadrul unei ședințe lărgite, în cadrul căreia vor fi evaluate pagubele, dar și identificate soluții pentru evitarea falimentului gospodăriilor țărănești. Anterior, ministrul în exercițiu al Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ion Sula, a declarat că țara noastră nu riscă o criză. Asta, deoarece, recolta prognozată de grâu, chiar dacă este una mai mică decât anul trecut, va depăşi nivelul securităţii alimentare de circa trei ori.

Sursa: trm.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *