Comentariu

Alecu Reniță: Basarabia lui Eminescu

Dincolo de ziua de 15 ianuarie şi de discursurile oficiale false, dincolo de frontiera artificială trasă prin interiorul Țării şi nedreptăţile istorice, dincolo de regimurile politice şi de aşteptările de copil orfan ale Basarabiei, de la înălţimi continuă să ne lumineze spiritul nostru tutelar, Luceafărul conştiinţei naționale şi Limbii Române – Mihai Eminescu.

Fireşte, Eminescu nu are nevoie de elogiile urmaşilor, fiindcă întreaga sa viaţă şi operă ne arată că cel mai puţin Poetul s-a preocupat de sine, având drept stea călăuzitoare soarta şi viitorul neamului românesc, înscrierea cu demnitate a poporului şi ţării noastre în civilizaţia europeană şi mondială, îmbogăţirea şi păstrarea fiinţei naţionale pe pământurile dăruite nouă de Dumnezeu. Oricât de persistent ar fi curentul de opinie că patria, neamul, credinţa, marii înaintaşi, părinţii, omenia, tradiţia, memoria colectivă au devenit anacronice şi ne împiedică să ajungem la “viitorul luminos”, opera lui Eminescu demonstrează contrariul, ne dă trăinicia rădăcinilor şi împrăştie pleava care întunecă văzul mulţimilor şi se vrea stăpână şi civilizatoare.

Eminescu a fost şi a rămas cea mai adâncă şi cea mai actuală voce a neamului românesc. Şi va rămâne atâta timp cât va exista acest neam, fiindcă pe gândirea şi simţirea lui se sprijină fiinţa noastră naţională, fiindcă în mare măsură această gândire şi simţire a trecut în noi, în milioanele de urmaşi care formăm neamul românesc.

Ori de câte ori Eminescu a fost strâmtorat, scos din şcoală sau cenzurat, de atâtea ori neamul românesc era lovit de moleşeală, neunire, degradare şi dezagregare, de atâtea ori cădeam în umilinţă, slugărnicie şi marasm. Lupta împotriva lui Eminescu nu a încetat nici pe o clipă, fiindcă dragostea şi credinţa lui Eminescu faţă de Ţară şi Neam supără şi astăzi ciocoimea, profitorii şi rataţii care au nevoie de patrie numai ca să le fie punga plină şi să se „lustruiască pe sine”. Cei care astăzi scrijelează şi doresc să demoleze temeliile din care răsar opera şi crezul lui Eminescu urmăresc să lase o Românie fără substanţă şi fără identitate naţională.

Nu vreau să cad în profeţii, dar nu pot să-mi închipui cum ar fi arătat Basarabia fără Eminescu, cum ar fi supravieţuit fiinţa noastră românească rusificării, sovietizării şi deznaţionalizării. Sunt convins că intelectualitatea basarabeană, indiferent de generaţie, s-a format şi s-a ridicat din opera eminesciană, că oricât de barbare şi omniprezente erau cenzura şi securitatea sovietică, în cercurile studenţeşti şi universitare, circulau clandestin, în fotocopii, de la o generaţie la alta, manuscrisele lui Eminescu despre Basarabia. Orice intelectual onest va recunoaşte cu mândrie că adevăratul profesor de limbă, gândire şi simţire românească i-a fost opera poetică şi politică a lui Eminescu. Stataliștii, marionetele rusofile și șor-dodoniștii de la Chişinău, cu susţinerea “fratelui mai mare”, se zbat să oprească mersul istoriei, înșeală populaţia şi gonesc tineretul, dar cu tot cu Kremlinul lor, ei sunt total neputincioşi în faţa lui Eminescu, a testamentului eminescian gravat în inimile basarabenilor conştienţi de originea lor: SUNTEM ROMÂNI ŞI PUCTUM!

Când se va scrie istoria adevărată a rezistenţei basarabene, a mişcării de deşteptare şi a luptei pentru natură, limbă, alfabet, identitate naţională, tricolor, dar şi decomunizare, Eminescu va fi în fruntea frunţilor, fiindcă opera lui ne-a dat buletinul de identitate, conştiinţa, simţirea, gândirea şi demnitatea naţională.

În fond, există o singură Basarabie autentică şi veşnică –Basarabia românească a lui Eminescu. Şi atât.

Eminescu nu are nevoie nici de lauri, nici de elogii, nici de discursuri oficiale ipocrite. Dacă ne-ar cere ceva cu adevărat, aceasta ar fi să ne reîntregim Țara, să-i studiem Cartea, să ne păstrăm cu sfinţenie memoria, fiinţa naţională, credinţa, natura, demnitatea, istoria şi limba română, care ne adună pe toţi ca pe un Neam şi ca pe o suflare unică.

Alecu RENIŢĂ

În foto: ARBORELE EMINESCU, stampa genială a pictorului Aurel David, lansată în anul 1968, simbolul „naționaliștilor români” din Basarabia ocupată de Rusia imperială și șovină. În anii de teroare roșie, oricine îndrăznea să vorbească în spațiul public în „moldovenește” era etichetat drept „naționalist român”, iar a invoca sau a face referințe la publicistica și opera politică a lui Eminescu însemna crimă gravă împotriva regimului rusesc de ocupație și a URSS. Eminescu trecea peste sârma ghimpată de pe Prut și făcea legătura miraculoasă a „naționaliștilor români” și a Basarabiei ocupate cu Patria-Mamă – ROMÂNIA!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *