Alegeri parlamentare în Ungaria: Viktor Orban este favoritul pentru un nou mandat
La alegerile de duminică sunt aşteptaţi la urne 7,9 milioane de cetăţeni, care vor decide numele celor 199 de membri ai Parlamentului unicameral de la Budapesta pe baza unui sistem de vot mixt. Astfel, 106 de deputaţi vor fi aleşi prin vot uninominal în mod direct, iar ceilalţi vor fi desemnaţi pe baza votului pe liste.
Conform sondajelor de opinie, Fidesz – partidul premierului Viktor Orban – are şanse să obţină cel mult o majoritate simplă, rezultat susţinut şi de poziţia fruntaşă pe care o deţine Fidesz în sondaje.
Există însă şi posibilitatea ca opoziţia să devanseze Fidesz şi să-l facă să piardă majoritatea, creând o situaţie fără precedent de parlament suspendat.
Viktor Orban, în vârstă de 54 de ani, care şi-a început cariera ca activist liberal la sfârşitul anilor ’80, este liderul din Uniunea Europeană cu a doua cea mai lungă perioadă de guvernare, după Angela Merkel în Germania.
Formaţiunea sa politică, Fidesz, şi aliatul său social-democrat Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) au câştigat mai bine de două treimi din parlament la ultimele două alegeri, din 2010 şi 2014.
Sursa: Adevarul.ro