Chiar dacă o rândunică nu face primăvara, totuși, în contextul crizelor naționale, regionale și chiar mondiale în care este implicat bătrânul continent în ultimii câțiva ani, aceste alegeri par să anunțe debutul unei perioade mai liniștite, sau, cel puțin, încheierea unui episod deosebit de turbulent al istoriei recente. Vom încerca să nu ne lăsăm copleșiți de un entuziasm exagerat, chiar dacă avem motive suficiente și bine întemeiate pentru aceasta.

Alegătorii au decis să-și reafirme voința de libertate și democrație

Primele semne de bucurie pentru partea eurofilă a societății s-au făcut vizibile chiar în dimineața zilei de 26 mai, zi în care alegerile au avut loc în 21 dintre cele 28 de state membre ale UE. Deși până la primele estimări ale exit-poll-urilor mai rămâneau multe ore, activismul cetățenilor cu drept de vot era evident. Estimările prezenței la vot, care se face din trei în trei ore, au arătat de la bun început că la acest scrutin alegătorii europeni au decis să fie mai activi decât în ultimele două decenii şi jumătate. Astfel, a fost înregistrată cea mai mare rată de participare din 1994 până în prezent. Acest indicator este important nu doar prin faptul că prezența la alegeri a depășit pragul psihologic de 50 la sută (ceea ce înseamnă că cei care s-au deplasat la secțiile de vot au fost mai numeroși decât cei care au ales să nu facă acest lucru), ci și pentru că au fost dezmințite practic toate studiile sociologice de până la alegeri, care preziceau o prezență foarte scăzută, sub 40%.
Să fi fost acesta efectul amplelor campanii de comunicare și de incitare la vot care s-au desfășurat timp de mai multe luni înainte de 26 mai în țările membre ale UE? Sau activismul sporit al alegătorilor să fi fost cauzat de alți factori, mai greu de evaluat și referindu-se mai degrabă la specificul național în fiecare din cele 28 de state? Nu este exclusă nici prima, nici a doua variantă. Cu certitudine, a fost vorba de un NU explicit, pe care alegătorii l-au spus indiferenței și lipsei de implicare în treburile cetății comune europene. Sociologii și politologii își vor face meseria în viitorul apropiat și vor veni cu argumentări științifice, pentru a explica această mobilizare extraordinară a electoratului european, însă într-o primă abordare „la cald” suntem înclinați a crede că a fost vorba de un răspuns al societății europene la o perioadă prea îndelungată de tot felul de crize. În loc să se lase pradă decepției și să fie demotivați, alegătorii au decis să-și reafirme voința de libertate și democrație, şi să-şi manifeste instinctul de conservare în aceste vremuri dificile.

Antieuropenii au obţinut doar 112 din cele 751 de mandate în PE

Consecințele politice ale acestei prezențe importante la scrutin au devenit clare, începând cu momentul închiderii urnelor, când au fost făcute publice rezultatele primelor exit-polluri. Ne referim aici la faptul că partidele populiste și eurosceptice, considerate a fi favoritele scrutinului, au înregistrat scoruri cu mult mai mici decât cele prognozate. Chiar dacă, în unele țări, aceste partide s-au plasat pe primul loc, totuși, rezultatul general a demonstrat că marea majoritate a cetățenilor statelor respective a votat pentru partidele clasice, atașate valorilor și cauzei europene. În cazul Franței, de exemplu, partidul Adunarea Națională (fostul Front Național), condus de Marine Le Pen, s-a plasat pe primul loc cu un scor de 23,31%, dar a devansat lista Renaissance, susținută de președintele Emmanuel Macron (partidele La République en Marche, MoDem și alte câteva formațiuni mai mici), cu doar 0,9%. Astfel, doar 22 dintre cei 74 de europarlamentari francezi vor fi afiliați în grupul eurofob ENL (Europa Națiunilor și a Libertății). O situație oarecum similară este și în Marea Britanie, unde partizanii ieșirii Regatului Unit din UE, adunați la repezeală în cadrul noului Partid Brexit, deși s-au plasat pe prima poziție în preferințele electoratului, vor avea 29 de europarlamentari din numărul total de 73 de membri ai delegației britanice în Parlamentul European (PE). Aceștia vor fi parte a celui de-al doilea grup eurofob din PE, EFDD (Europa Libertății și Democrației Directe). În același timp, numărul europarlamentarilor britanici eurofili (liberal-democrații, laburiștii, ecologiștii și conservatorii) va fi de cel puțin 41, adică peste jumătate din componența delegației britanice în PE. Singura țară care face o figură aparte, fiind o excepție de la regulă, este Italia, acolo unde cele două partide antieuropene, Liga Nordului (grupul ENL) și Mișcarea 5 Stele (grupul EFDD), vor avea în total 42 de europarlamentari din totalul de 73 de membri ai delegației italiene în PE. Chiar și așa, rezultatele înregistrate de cele două grupuri extremiste și eurosceptice sunt cu mult sub așteptările sondajelor preelectorale. Împreună, aceste două grupuri vor avea 112 din cei 751 de europarlamentari, adică mai puțin de 15 la sută. Să ne amintim că sondajele efectuate cu numai câteva zile înainte de alegeri preziceau o pondere de cel puțin 30% a celor două grupuri în Parlamentul European.

Cel mai probabil, viitorul aliat al PPE şi S&D va fi ALDE

Aşadar, duminică seara, Uniunea Europeană a răsuflat uşurată, atunci când primele rezultate ale scrutinului au arătat că Parlamentul European de legislatura 2019-2024 nu va fi dominat sau influențat puternic de forțele politice populiste și eurosceptice. Este cert faptul că, după 40 de ani de dominare a celor două grupuri mari: popularii europeni (grupul PPE) și social-democrații (grupul S&D), o nouă majoritate care va determina componența Comisiei Europene și politicile elaborate de acest „guvern” al UE va trebui să-i aibă în componența sa și pe membrii unui alt grup important. Cel mai probabil, viitorii aliați ai PPE şi S&D vor fi europarlamentarii liberali și progresiști din grupul ALDE (+ Renaissance și Alianța 2020 USR PLUS). Împreună, cele trei grupuri vor deține 436 de europarlamentari, adică 58% din numărul total al membrilor PE. O majoritate solidă, care va putea numi în scurt timp noii comisari europeni și care îl va vota, după toate probabilitățile, pe Manfred Weber în funcția de președinte al Comisiei Europene.

Alegerile din 26 mai au fost deosebit de importante și pentru România. La fel ca şi în alte țări europene, prezența la vot a românilor a întrecut toate așteptările, înregistrându-se și un activism extrem de sporit al diasporei românești. De la prezidențialele din 2014 nu au mai fost văzute cozi de sute de metri sau chiar de kilometri întregi în preajma secțiilor de votare deschise în afara României, iar reeditarea lor a fost un lucru absolut remarcabil. Dacă scrutinul ar fi fost organizat de guvernul României în condiții corecte, numărul total al votanților în diaspora avea să fie și mai mare. Atunci ar fi fost înregistrată cu certitudine o prezență la scrutin de peste 50 la sută. Așa însă zeci sau poate chiar sute de mii de români din afară nu au reușit să voteze până la închiderea secțiilor de vot – un lucru absolut regretabil, în condițiile în care autoritățile electorale din România se pare că nu au învățat nimic din experiența alegerilor prezidențiale de acum aproape cinci ani.

Este de remarcat și faptul că, în România, scorul înregistrat de partidele de dreapta și cele centriste, proeuropene, a fost cu mult peste așteptări. Astfel, PNL, Alianța 2020 USR PLUS și PMP au obținut împreună aproape 54 la sută din voturi (aproape 60%, dacă contabilizăm în această categorie și voturile UDMR) – un rezultat mai mult decât dublu față de scorul înregistrat de PSD, partid aflat la putere din 2016 încoace.

Semnalul transmis de basarabeni – frontiera UE nu are cum să mai fie pe Prut

O mențiune aparte în acest context ar trebui făcută şi în privinţa participării la scrutinul european a mai multor zeci de mii de cetățeni moldoveni, care dețin și cetățenia României. Este vorba de cei aproape 37 de mii de basarabeni, care au votat la secțiile deschise pe teritoriul R. Moldova, precum și de cele câteva zeci de mii de basarabeni, care au votat în diaspora, de rând cu ceilalți cetățeni ai României. Deși numărul total al basarabenilor, care au participat la acest scrutin, este greu de estimat, deoarece numărul acestora în diaspora este necunoscut, totuși putem vorbi de niște cifre aproximative. Mai exact, e vorba de câteva zeci de mii, posibil chiar peste o sută de mii de persoane. Prin urmare, vorbim deja de un număr mare de cetățeni ai R. Moldova, care au mers să-și delege reprezentanții în Parlamentul European, de rând cu zecile și sutele de milioane de cetățeni ai statelor UE. Aceștia au răspuns apelului la mobilizare într-un moment dificil pentru Uniunea Europeană și pentru țara lor – România.

Aici se impune și o altă constatare logică. R. Moldova este singurul stat din lume, care se află în această situație. Nu este membru al UE, dar zeci sau sute de cetățeni ai săi participă la alegerile pentru PE. Oricine înțelege sensul deplin al acestei constatări își dă seama că e vorba de un semnal pe care basarabenii îl transmit autorităților de la Bruxelles și din toate capitalele europene – frontiera Uniunii Europene nu are cum să mai fie pe Prut. Cetățenii moldoveni sunt europeni, în sensul de apartenență la UE, nu doar la nivel simbolic, cultural sau prin aproximație. Ei sunt europeni în sensul juridic al acestei noțiuni, iar de duminica trecută ei și-au meritat locul în Uniunea Europeană atât prin activismul lor civic, cât și prin participarea la viața politică a UE.

Pentru ca aceste constatări să fie transpuse în realitate, moldovenii i-ar putea scuti pe birocrații bruxellezi de toate bătăile de cap, care sunt de neocolit în procesul de aderare al unui stat la UE. Unirea R. Moldova cu România ar simplifica procedurile și ar economisi timpul și resursele tuturor.