Politică

Alexandru Tănase, după decesul lui Ilașcu: L-am cunoscut în temniță, nu ca un deținut doborât, ci ca un om pe care suferința nu l-a strivit, ci l-a înălțat

„Ilie Ilașcu, așa cum l-am știut noi, nu mai este. A plecat în lumea celor care au trăit cu sens, lăsând în urmă o frază care va dăinui peste veacuri în fibra națiunii române: „Te iubesc, popor român!””, cu acest mesaj a venit fostul judecător al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Tănase spune că l-a cunoscut pe Ilie Ilașcu la închisoarea din Hlinaia, când era avocat în dosarul „Ilașcu și alții” la CEDO.

„Am văzut acolo, în în temniță, nu un deținut doborât, ci un om pe care suferința nu l-a strivit, ci l-a înălțat. Privirea lui era aceea a celor care știu că nu îndură pentru ei, ci pentru o idee mai mare decât propriul destin.

Am revăzut acea imagine – semnul victoriei ridicat în timp ce ocupanții ruși îl condamnau la moarte – și mi-am dat seama că, de fapt, nu ei pronunțau sentința, ci istoria îi judeca pe ei. Sacrificiul lui Ilie Ilașcu, al lui Alexandru Leșco, Tudor Petrov-Popa și Andrei Ivanțoc este acea zestre morală care împiedică o națiune să-și piardă memoria, reperele, rușinea în fața lașității și curajul în fața tăcerii.

Astăzi, când Rusia își reactivează vechile reflexe imperiale, destinul lor capătă o acuitate pe care am sperat să nu o mai trăim. Drum lin, frate Ilie. Ai trecut în rândul celor puțini pe care moartea nu îi poate atinge”, a mai adăugat Tănase.

Fostul ministru al Justiției a sugerat autorităților statului să declare doliu național în memoria lui Ilașcu, afirmând că acest lucru ar reprezenta o datorie morală în urma acestei pierderi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *