Actualitate

ANAF reacționează: “Respectați adevărul și pe români!”

Vezi mai jos comunicat remis de Serviciul de Comunicare, Relații Publice și Mass-Media:

”Facem un apel la liderii de opinie, jurnaliștii și politicienii care nu pierd nicio ocazie de a plasa în mentalul colectiv, prin dezinformari ce îmbracă tot mai des haina populismului, ideea că ANAF "omoară" micul comerciant, în loc să se ducă peste marii evazioniști: "Respectați adevărul și pe români!"
Rapoartele privind combaterea marii evaziuni au fost facute publice în repetate rânduri, iar cei care astăzi n-au nicio reținere în a manipula opinia publica le cunosc.

De exemplu, în 2014, Direcția Antifraudă a înaintat 714 sesizări penale cu o valoare aferentă a prejudiciilor de 3,47 mililarde lei (cca 787,6 milioane euro), iar valoarea actelor de sesizare cu prejudiciu mai mare de 1 mil. EURO reprezintă 90% în total valoare prejudiciu aferent actelor de sesizare înaintate organelor de urmărire penală. VEZI AICI

Când 90% din sesizările penale privesc dosare de peste 1 milion de euro, nu poate fi vorba decât de o tentativă de manipulare dezonorantă pentru orice persoană care încearcă să-și folosească capitalul de imagine pentru a dezinforma și denigra o instituție care nu face altceva decât să aplice legea.

De asemenea, în 2014, Inspecţia Fiscală din ANAF a înregistrat cele mai bune rezultate de la înfiinţarea Agenţiei, respectiv creşteri considerabile la principalii indicatori de performanţă, astfel:
– a identificat impozite nedeclarate de cca 14 miliarde lei, în creştere cu cca 50,7% faţă de anul 2013
– valoare prejudicii aferente sesizărilor penale transmise instituţiilor competente ale statului în vederea continuării cercetărilor – cca 9,2 miliarde lei, în creştere cu cca 55,5% faţă de anul 2013. VEZI AICI

Din nou, întrebarea firească este pe ce se bazează afirmația că Fiscul "se duce" peste micii buticari, când Inspecția Fiscală verifică, în cvasitotalitatea lor, contribuabili cu activitate economică semnificativă, iar cifrele de mai sus relevă, fără nicio urmă de îndoială, faptul că toate eforturile sunt depuse în lupta cu marea evaziune fiscală?

Iar, dacă aceste cifre nu sunt suficiente pentru cei care împart evazioniștii în buni și răi, sau în importanți și neimportanți, oferim spre lecturare o sinteză a principalilor indicatori ai celor două strcuturi implicate în lupta cu marea evaziune: Antifrauda și Inspecția Fiscală.
Indicatori Antifraudă (trim 1 2015)

– Nr. actelor de sesizarea organelor de urmărire penală: 219
– Valoare estimată a prejudiciilor: 209 milioane euro
– Măsuri asiguratorii:129,70 milioane euro
– Confiscări numerar, bunuri și venituri ilicite: 6,57milioane euro . VEZI AICI
Indicatori Inspecție Fiscală (trim 1 2015)
– Identificare impozite nedeclarate –cca 4,6 miliarde lei, (creștere de + 140% față de 2014)
– Valoare prejudicii aferente sesizărilor penale transmise instituţiilor competente ale statului în vederea continuării cercetărilor – cca 2,6 miliarde lei (creștere de +63,5%)
– Valoare măsuri asigurătorii instituite – cca 1,4 miliarde lei (creștere de + 119%) VEZI AICI

Toate acestea sunt doar câteva exemple de informări publice făcute de ANAF, postate inclusiv pe site-ul instituției, la rubrica "Comunicate de presă", care poate fi accesată cu ușurință de orice persoană interesată de un demers onest de informare a opiniei publice.
Prin urmare, la final, reiterăm apelul de a respecta adevărul și pe români”, se arată în comunicat.

sursa: timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *