Andrei Cuşco: Universitatea Central-Europeană a fost foarte importantă pentru mine

Iată ce scriam noi atunci despre el: „Andrei Cuşco este primul moldovean care şi-a întrecut cu mult colegii şi, la numai 18 ani, a absolvit cu brio Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, iar în prezent îşi face studiile la Universitatea Central-Europeană de la Budapesta”.
Ne-am dorit să aflăm cum a evoluat primul om al TIMPULUI pe parcursul acestui deceniu. Contactat de noi, Andrei Cuşco ne-a spus că în prezent este lector superior la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova şi la Facultatea de Istorie şi Etnopedagogie a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, la USM fiind şi director al Centrului de Studii Imperiale.
În 2008, la Budapesta, şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Între naţiune şi imperiu: viziuni ruseşti şi româneşti asupra Basarabiei în prima jumătate a secolului XIX şi la începutul secolului XX”. În 2010 a fost membru al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist. În această calitate, împreună cu Igor Şarov, decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a USM, a scris un studiu despre memoria regimului comunist din 1991 în R. Moldova.
„Experienţa de la Universitatea Central-Europeană din Budapesta a fost foarte importantă pentru mine”, afirmă Andrei Cuşco. „Ea mi-a oferit posibilitatea să studiez într-un mediu foarte competitiv, deschis inovaţiilor conceptuale, teoretice. Această experienţă mi-a permis să regândesc viziunea mea asupra multor probleme legate de istoria Europei de Est şi, în special, de istoria teritoriului dintre Prut şi Nistru. Mi s-a părut foarte benefică această posibilitate de cooperare între mediile academice occidentale şi cele din Europa de Est”, ne-a declarat el.
Potrivit lui, o perioadă foarte intensă din punct de vedere a evoluţiei sale intelectuale este legată de studiile la Colegiul din New York, când a avut şansa să se integreze într-o comunitate de valori şi idei unică în felul ei.
Recent, împreună cu un coleg, a scris o carte despre perioada aflării Basarabiei sub ocupaţia Imperiului Rus, care-şi propune să ofere o opinie alternativă şi, uneori, provocatoare asupra dominaţiei ruseşti.
Centrul de Studii Imperiale pe care-l conduce are ca misiune încurajarea reflecţiei asupra rolului fenomenului imperial din perioada modernă în istoria est-europeană, în special, în istoria românilor. În acest sens, un scop de bază al centrului este crearea unor parteneriate instituţionale cu centre similare din străinătate, organizarea unor activităţi comune în cercurile academice din RM, elaborarea unor studii axate pe această problematică.
„Experienţa mea este una atipică, neobişnuită, fiindcă încerc să construiesc reţele academice în RM, folosindu-mă de cunoştinţele acumulate în centrele istorice occidentale”, ne-a mai spus el.
Andrei Cuşco s-a născut pe 17 octombrie 1982, în oraşul Chişinău.