Lovit de o piatra drept in casca, sergentul Papusa s-a luat cu gandurile si a adormit. L-a trezit din toropeala intrebarea rastita a unui superior pe care il vedea pentru prima data, cu toate ca acesta era in haine civile: „Este vreun sergent aici?”.
– Eu, sergent Papusa! a sarit bravul politist si a vazut un colonel care statea mai indepartat de multimea de tineri ce scandau si improscau cu pietre.
– Ce bine, tocmai pe tine te cautam, a spus colonelul si i-a facut semn sa se retraga mai pe sub alti brazi, unde stateau pitulati doi coplesi: „Ii vezi?”.
– Intocmai, domn colonel!
– Ii conduci la Presedintie. Il chemi pe cel mai mare de acolo…
– Cum sa-l chem, daca eu is un simplu sergent? s-a aratat nedumerit Papusa.
– Gura! Azi toti suntem fara grade! Pleaca si intalneste-te cu un om nu prea inalt, cu cravata, care iti va spune ce trebuie sa faci. Il cheama Volodea. Ai inteles?
– Voronin? a intrebat speriat Papusa.
– Taca-ti gura! N-o sa fie presedintele. Va fi altcineva. Ai inteles?
– Inteles! s-a supus papuceste, adica politieneste, sergentul Papusa.
– Dar ia seama, ca va trebui sa-i ai pe cei doi baieti in vizor, sa ai grija…
– Intocmai. Cu un ochi la unul, cu alt ochi la altul! – sopti Papusa, dar fu oprit din vorba.
– Boule, cu ambii ochi la aista – si a aratat spre unul dintre baieti care avea un drapel albastru cu stele galbene. Spre celalalt – nicio catatura. Pleaca! a strigat colonelul si a disparut sub brazi.
Sergentul Papusa a pornit spre Presedintie privind doar spre baiatul cu drapelul albastru si stele galbene. Spre celalalt nu indraznea sa se uite: ordinu-i ordin… Cat cuprindeai cu ochii, lume de peste lume. Si toti strigau de parca veneau sute de trenuri: „Jos comunistii!”. Eroul nostru era cam enervat de aceste strigate. Misiunea lui, de fapt, era sa apere personalul din Parlament, dar avea directiva precisa: si mergea catre lacasul presedintelui tarii.
Intr-adevar, acolo, la usa, statea un om jos de statura, imbracat la cravata. De cum l-a vazut pe sergent, omul a intrebat:
– Sergent! N-ai vazut in multimea asta doi baieti?
– Am vazut, domnule, iata-i! si sergentul Papusa i-a infatisat pe cei doi, fara ca sa se uite la unul dintre ei. Dar a observat ca nici omul cu cravata nu se uita la acela.
– Uite scara, ii duci in sus si, Doamne fereste, ai grija sa nu se anine cineva de cel la care nu ne uitam amandoi. Ai inteles?
– Inteles domn…
– Taca-ti gura. Azi, si eu sunt ca tine, mai bine zis: ca ceilalti – razvratiti. Cum te cheama?
– Papusa, scuzati…
– Cam asa… Fuga sus!
Urcusul s-a dovedit a fi foarte usor. Nicio opreliste.
Cand a vazut falfaind drapelul cel albastru, pe Papusa il podidira lacrimile. Se vazu intr-o uniforma albastra de parada, avand epoletii incarcati de stele galbene. Pe neasteptate, el se pomeni imbrancit pe scari in jos.
Acolo, la iesire, l-au luat de subtiori doi vlajgani cu tunsura scurta si pantofi lustruiti. Se prefaceau ca sunt bucurosi si-i aratau cu privirile spre acoperisul Presedintiei:
– „Smotri, tam rumanskii flag!”.
Papusa se uita in sus si vede doua drapele: cel pe care il privise cu ambii ochi, dar si celalalt, la care n-a aruncat nicio catatura. A zarit si colonelul in civil care acum striga „Traiasca Romania!”. Unul din vlajganii cu pantofi lustruiti i-a spus celuilalt: „Aista-i semnalul ca ne-am facut datoria”. Dupa asta, a luat o piatra de pe jos si l-a pocnit pe sergentul Papusa in fruntea castii: „Lasa-l sa creada ca si el s-a aflat la datorie…”.
