Săptămâna trecută am făcut o mică deplasare circulând pe „autostrada” Chișinău-Ungheni (Iași) și m-a surprins starea acestei șosele reprezentative pentru R. Moldova și capacității acestui stat de realizare a celor promise sau asumate.

Timp de 25 de ani de Independență și 7 ani de guvernare proeuropeană (prin retorică) nu s-a construit și nu s-a dat în exploatare niciun centimetru de autostradă, ce ar lega acest stat cu Europa. Despre ce fel de integrare europeană discutăm, dacă statul este incapabil să finiseze o șosea, ce ar lega Capitala de un mare oraș din Europa, cu care ne învecinăm, Iași? Cum arată astăzi acest drum este o rușine de proporții, dar, e puțin probabil să existe politicieni (de la putere) care să se simtă cu musca pe căciulă. Ei știu foarte bine că pot oricând minți și arunca pisica în ograda altcuiva.

Neputința acestui stat se vede foarte bine, dacă ne uităm cât de profesionist a fost construită șoseaua spre Soroca de americani. Astfel, există o legătură între Chișinău și orașul de pe Nistru, deși ar fi bine ca primele autostrăzi să fie construite pentru a ne reconecta statul la căile comerciale internaționale. Despre ce fel de comerț poate fi vorba dacă parcurgi 50 de kilometri de „autostradă” într-o oră și jumătate, iar după asta mai stai 2-3 ore în vamă? Starea, în care se prezintă acest drum este emblematică pentru guvernarea actuală și retorica ei demagogică. S-ar putea ca vina să nu fie, în mod expres, a actualului ministru sau prim-ministru, dar, dacă nu suntem miopi, vedem clar că aceleași partide guvernează RM de șapte ani și este vina lor. Toate partidele au arătat același lucru – sunt întotdeauna gata să comenteze public un eveniment sau altul, dar incapabile, chiar impotente, în realizarea unei promisiuni banale. Da, este dificil, aproape imposibil să duci RM în UE în câțiva ani, dar cât de complicată poate fi asfaltarea unei șosele de 100 km? Acest eșec topește orice brumă de încredere în declarațiile de la televizor ale oficialilor de la Chișinău. Drumul spre Soroca, fiind construit de americani, a fost bine gândit și realizat în termen, drumul spre Europa, fiind construit de Chișinău, arată catastrofal și, în ritmul ăsta, nu va fi gata nici în doi ani. Fără o conectare a infrastructurii rutiere din RM la cea pe care sperăm să ne bazăm în comerțul exterior, degeaba facem drumuri în interior. Vom ajunge în momentul când, din lipsă de bani, aceste drumuri locale vor fi sparte și cu gropi, pentru că statul nu va avea bani pentru repararea lor. E logic să nu aibă bani, dacă nu are autostrăzi sau șosele, pe care să circule cei care fac comerțul exterior, deci care aduc bani.

Integrarea europeană – DA, legături noi cu România – SUB NICIO FORMĂ

Autostrada Chișinău-Ungheni nu este singurul exemplu de cretinism politic al Chișinăului. Cine a călătorit recent pe șoseaua M1, care duce spre vama Albița, a văzut că drumul construit, încă de Voronin, arată destul de rău, se circulă greu. Oficialii de la Chișinău și București călătoresc prea des cu avionul și uită să verifice, în teren, cum circulă cetățenii celor două state. Uneori se creează senzația că politicienii de la Chișinău se tem, ca vampirii de lumină, de crearea unor legături de infrastructură cu unicul stat din Uniunea Europeană, cu care suntem vecini, România.

Cozile de la vămile cu UE/România arată gradul de înțelegere a clasei politice de la Chișinău, că „Acordul de Asociere” și „Acordul de liber schimb” sunt două paravane, în spatele cărora se poate camufla neputința Chișinăului de a realiza ceva palpabil. Două săptămâni în urmă, am mers într-o vizită la colegii mei de la UnireaTV/Acțiunea 2012. Interesant este că, pentru a ieși din tărâmul „stabilității” proeuropene, am stat la coadă, în vămi, peste două ore. Un fel de „intră cine vrea, iese cine poate”. Cât de greu poate fi pentru un stat ca RM, care se bate cu „Acordul de Asociere” în piept, că vrea apropierea de UE, dacă nu poate să construiască 5 poduri noi peste Prut și, respectiv, 5 puncte de trecere a frontierei? Sper că „elitele” noastre urmăresc evenimentele ce au loc în lume, sunt lansate rachete în spațiu, care revin pe pământ și aterizează singure pentru a fi reutilizate, s-au inventat și circulă deja automobile electrice fără șofer, dar moldovenii proeuropeni n-au NICIUN PLAN de demarare a construirii unor poduri noi spre Uniunea Europeană sau de a obține înființarea a 5-10-20 de treceri de frontieră cu Uniunea Europeană.

Aroganța guvernelor de la Chișinău determină politicienii să creadă că o coadă la vama românească este problema Bucureștiului, deși, anume cetățenii RM au nevoie de eliminarea cozilor. Prin urmare, n-am auzit niciodată, niciun premier din RM să-și asume la nivel politic, convingerea Bruxelles-ului și Bucureștiului de creare a unui sistem ca vama cu Uniunea Europeană să fie trecută în maximum 30 de minute? Paradoxul cozilor de la vama cu România constă în faptul că nici măcar nu ești verificat ca la carte. De fiecare dată, când am stat câteva ore pentru a aștepta „controlul”, nici măcar nu se oboseau să deschidă portbagajul.
Sunt absolut convins că dacă mâine Guvernul Filip ar declara că RM, în spiritul Acordului de Asociere, își propune să rezolve problema cozilor de la vămi, Bucureștiul și Bruxelles-ul ar accepta să discute. Oare de ce acest subiect nu este pe agenda publică? Ahhh, da! Urmează alegerile, cum să mergi prin satele noastre, hrănite de propaganda antiromânească, și să ceri rezolvarea problemei vămilor/cozilor/podurilor/autostrăzilor? Mai bine minți sau taci!

Ce votăm?

Recent, a venit un cititor la redacție și m-a întrebat nedumerit: Noi, unioniștii, ce votăm? I-am răspuns la fel de dezorientat, că până nu văd toți candidații mi-e greu să-i răspund. Deși nu avem încă lista finală a pretendenților, e clar un lucru, viitorul președinte al RM va fi o nulitate de care ne va fi jenă. Candidații, dar și învingătorul va fi emblematic prin neputința acestei clase politice de a rezolva ceva, cât de puțin din problemele, cu care se confruntă. Totuși, dacă vrem un viitor, într-un stat european, trebuie să mergem la alegeri chiar dacă, indirect, validăm acest sistem politic senil și răblăgit. Nu putem rămâne indiferenți. Ceva trebuie să facem.