Avem 19 spitale digitalizate, doar unul operaţional
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat luni că doar un spital din țară, din Timișoara, este operațional din punct de vedere al digitalizării, dar că alte 18 sunt în curs de implementare a procedurilor, conform Mediafax.
„În momentul de față avem digitalizate 19 spitale, unul singur este însă operațional, cel de la Timișoara. Am mai făcut acest lucru încă în 18 spitale și ne aflăm în perioada de training și de schimbarea mentalităților, pentru că trecerea de la un sistem de înregistrare pe hârtie la un sistem digital este pentru unii dificilă, dar lucrăm la acest lucru încât în prima fază vom avea aceste 18 spitale în plus față de cel de la Timișoara și ne dorim ca în procesul de digitalizare, care cuprinde peste 200 de spitale, să ajungem la situația în care toate procedurile, tot ce se face asupra pacienților să poată să fie înregistrat, verificat și cuantificat”, a declarat Alexandru Rafila. Acesta susține că procesul este „greu”. „La Timișoara a fost greu, fioarte greu. Lucrul acesta se poate face acolo unde colectivele sunt mobilizate și există și relații profesionale de bună calitate între membrii colectivului”, a adăugat ministrul Sănătății. El a spus că digitalizarea este în curs de implementare și la Spitalul Pantelimon. „Eu sunt convins că și la Pantelimon, mai ales că acum am demarat un proces de restructurare a secției de Terapie Intensivă, acest lucru va deveni operațional într-un an de zile”, susține Rafila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!