Nu există, poate, teritoriu românesc mai apropiat geografic de România actuală și, totuși, mai îndepărtat decât Basarabia. Părându-ni-se multora dintre noi destul de cunoscut fără să știm că, de fapt, proiecțiile nostre despre el sunt, deseori, departe de realitate. Populat majoritar de români, dintre care însă mulți rămân tributari unui sentiment medieval de apartenență etnică (popor moldovenesc pus în antiteză, din motive politice, cu națiunea română), Basarabia noastră străveche (pliată, aproximativ, pe actuala Republică Moldova – această ficțiune dureroasă pe harta politică a Europei) nu încetează a ne fascina, intriga, interesa. Sunt ani de zile, șapte la număr, de când trăiesc printre ei. Prin natura activității mele, călătoresc în toată țara. Bat Basarabia de la nord la sud, de la est la vest. Vorbesc cu oameni simpli, țărani din sate izolate, uitate de lume, interacționez cu protipendada pretențioasă și prețioasă din Chișinău. Mă minunez de rămășițele locale ale lui Homo Sovieticus, admir tinerele generații occidentalizate înaintea instituțiilor care îi încorsetează până la emigrare. Și, da, încă mai există bătrâni care ”au făcut școala la români” și care își mai amintesc de Rege. Din ce în ce mai puțini și mai discreți. Ca niște fantome ale trecutului transmit o predanie străveche nepoților și strănepoților. Nu și fiilor ori fiicelor! Cei care azi sunt undeva între 45 și 75 de ani (aproximativ, desigur) sunt cei mai afectați de spălarea pe creier aplicată lor de regimul rus bolșevic (”zombificați”, după o expresie locală, sau ”mancurți”). Există, evident, numeroase excepții. Dar nu asupra lor mă voi opri. Ci asupra acelor particularități și bune, și rele, care au dat identitatea spiritului basarabean.
Într-un fel, ceea ce am trăit noi, în România, în anii ’90, se tot petrece aici, cam tot de pe atunci și până azi, ca într-un trecut continuu. Dacă ar fi să simplificăm la maxim, aș zice că, la dreapta și la stânga Prutului, ADN-ul este același, dar nuanțele sunt (foarte) diferite. Și toate acestea dau, în interfluviul Prut – Nistru, realitățile – uneori necunoscute nouă – și care ne minunează pe fiecare atunci când facem primele vizite la frații noștri. Voi încerca să plec, în seria de articole ce va urma, de la general la particular, pentru a avea o imagine de ansamblu al acestui spațiu, al oamenilor de aici. Și pentru a înțelege mai bine mentalul colectiv, resorturile intime ale acțiunilor, condiționalitățile ascuțite ale forțelor care, mai apăsat ca oriunde în Europa, se luptă aici pentru influență. În Basarabia urmează, în mai puțin de două luni, alegeri parlamentare anticipate. În 30 de ani de independență, în republică au avut loc nu mai puțin de 10 alegeri parlamentare (cele din 11 iulie vor fi ale 11-lea) (din care 5 anticipate!), 4 alegeri prezidențiale directe, 7 alegeri locale și 4 referendumuri. De fiecare dată când au loc, se spune că acestea sunt alegerile decisive ce vor duce Moldova definitiv într-o direcție sau alta. Deși aproape demonetizată, această aserțiune pare a fi mai adevărată acum decât oricând. Și asta întrucât Basarabia, după 1990, s-a transnistrizat. A devenit un poligon (secundar, dar totuși poligon) unde forțele din Est și din Vest își încordează mușchii și își trasează, mereu alte și alte, linii roșii. Cel mai sărac stat din Europa (o spun statisticile) și cel mai corupt, în care justiția este o glumă iar bunăstarea o himeră, într-un ritm nebun de depopulare (zeci de sate părăsite complet, cu mai bine de un milion de emigranți – dintr-un total de patru milioane, cu aproape jumătate din oamenii săi având și cetățenia altui stat), orbecăind bezmetic într-o tranziție fără sfârșit, nesiguri asupra denumirii limbii oficiale (”limba de stat”, ”limba noastră” sau ”limba maternă”) și cu veșnica întrebare ”Cine suntem noi?”, dar al cărei răspuns întârzie încă.
Și totuși… Și totuși există și o altă Basarabie decât vitrina aceasta prăfuită numită Republica Moldova. Este Basarabia românească din poveștile bunicilor și străbunicilor noștri, din plaiurile răzășești, din ochii copiilor frumoși de astăzi. Și care așteaptă să fie trezită de sărutul unui prinț ce întârzie să apară. Este Basarabia din noi, pe care vă invit s-o descoperim împreună…
Puiu Cinescu
