Bătrâncea – scula care acționează conform scenariilor lui Dodon și a Moscovei
Bătrâncea – scula care acționează conform scenariilor lui Dodon și a Moscovei
N-aș fi vrut să mă refer la această persoană total compromisă (chiar dacă este la o vârstă încă tânăra), crescută și educată în spiritul urii proletare față de tot ce-i național și românesc. Perseverența în proliferarea minciunii și a dezinformării, pe care a însușit-o de minune prin școlile moscovite de propagandă, deopotrivă cu training-urile "experților din mândra capitală" aici, la Chișinău, organizate pentru deputații și staff-ul PSRM-ului, mă obligă să vin cu mai multe clarificări ce mă vizează direct pe mine și la care s-au mai referit (în bunele tradiții kgb-iste!) mai mulți ortaci socialiști, printre care și acest Vlad Batrancea – "degetul cel mare" de la mâna stângă a lui Dodon. Haita mâncătorilor din „fur-kuliocele” lui Dodon-Plahotniuc au indicaţii de la stăpânii lor să mă transforme în victimă. Dodoniştii aplică tehnicile lor banditeşti după modelul răpirii, maltratării şi „reeducării” lui Gaţcan, faţă de toţi deputaţii, care aduc adevărul în spaţiul public. Când nu le reuşeşte, dau drumul la maşina lor propagandistică ca să strivească şi să compromită oamenii, care le stau în cale.
Din clipa in care a apărut în spaţiul public filmul documentar, în care sluga Igor Dodon cere de la stăpânul său local Vlad Plahotniuc „kuliokul” (sacoşa) pentru salarizarea PSRM-ului, aceștia au declanşat un război furibund împotriva mea ca să mă intimideze şi să mă compromită. Debusolați total de impactul devastator al „kuliokului”, psrm-iștii au pus în aplicare procedeul kaghebist arhicunoscut – se lansează o avalanşă de calomnii, zvonuri şi minciuni despre persoana incomodă, până opinia publică prinde nada. Personaje sinistre, cu biografii murdare, de la Dodon la Bătrâncea, de la Vasile Bolea și Corneliu Furculiță la Grigore Novac (Novak) și alți „juriști de vază”, folosesc holdingurile mass-media, plătite din „fur-kuliok”, ca să mă linşeze mediatic, să scornească tot felul de aiureli și aberații, fără nicio probă (a se vedea emisiunea „Politica” din 22.07.2020, de la TV8.md, min. 16:30 – 38:30).
Cel mai bun și indicat "remediu medical" pentru Bătrâncea și alții de teapa lui este Procuratura Generală și instanța de judecată. După ce au acaparat toate instituțiile statului este evident că va fi mai complicat de găsit "leacul" pentru el și pentru alții ca el, dar, vă asigur, stimați cetățeni, că nu voi ceda niciun pic și-i vom pune neapărat la respect. Personal îl voi ajuta foarte mult pe acest "june kominternist", Vlad Bătrâncea, ca idealul lui ideologic și politic de o viață – penitenciarul nr.13 – să devină o realitate. Iar ca fericirea lui să fie supremă, voi solicita ca acesta să fie în aceeași celulă cu "kuliokarii" lui atât de mult venerați – Vlad Plahotniuc și Igor Dodon. Celula pentru tripleții susmentionați va avea cea mai frumoasă și multrâvnită denumire – "Velikaia Rossiyskaya Imperia" (Marele Imperiu Rus)!
Doamne Ajută!