(BILANȚ) Cel puțin 3.419 de imigranți și-au pierdut viața în Marea Mediterană în 2014
De la începutul anului, peste 207.000 de imigranți care au încercat să traverseze Marea Mediterană, o cifră aproape de trei ori mai mare decât precedentul record din 2011, când 70.000 de imigranți au fost nevoiți să-și părăsească țara în cursul Primăverii Arabe.
‘Aceste cifre constituie o nouă etapă la care asistăm în acest an: ne confruntăm cu un arc de conflicte și Europa s-a confruntat direct cu aceasta’, a declarat Adrian Edwards, purtător de cuvânt al UNHCR.
Odată cu conflictele din Libia, Ucraina, Siria și Irak, Europa a înregistrat cel mai mare număr de imigranți veniți pe mare. Aproximativ 80% dintre aceștia pleacă de pe coastele libiene pentru a ajunge în Italia sau Malta.
Cel mai mare număr de imigranți sosiți în Italia în acest an sunt sirieni (60.051), țara lor fiind devastată de un război civil de peste trei ani și jumătate, și eritreeni (34.561) care s-au refugiat pentru a scăpa de măsurile represive ale regimului din țara lor.
UNHCR a criticat gestionarea imigrației de către statele europene, menționând faptul că unele guverne s-au axat mai mult pe menținerea străinilor în afara granițelor, decât pe respectarea dreptului de azil.
sursa: agerpres.ro