Bilanțul ploilor torențiale: ZECI de localităţi au rămas FĂRĂ CURENT electric și gospodării inundate
Mai mult, în unele localităţi a fost nevoie de implicarea angajaţilor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale la tractarea mijloacelor de transport care au rămas blocate în trafic.
Localităţile care au rămas fără curent electric sunt din raioanele Făleşti, Căuşeni, Ştefan Vodă, Hânceşti, Cahul, Basarabeasca, Leova, Taraclia, UTA Găgăuzia, Rezina, Orhei, Străşeni, Ialoveni şi municipiul Chişinău.
În municipiul Chişinău, salvatorii au recepţionat peste 100 de solicitări din partea populaţiei după ce apa a pătruns în subsolurile şi gospodăriile oamenilor. Pompierii au intervenit pe mai multe adrese din capitală. Cele mai multe acţiuni au fost întreprinse pe străzile Calea Ieşilor, Milescu Spătaru, Putnei, Timişoara, Gr. Vieru şi Andrei Doga.
Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan, susţine că deocamdată nu au fost înregistrate pagube în urma ploilor. A plouat cu grindină preponderent în Chişinău.
Totodată, ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a declarat că, potrivit datelor preliminare, 38 de mii de hectare de culturi agricole au fost afectate de ploaia de ieri seara. Pagubele se estimează la 290 de milioane de lei.
Timpul.md
Sursa foto: Vizitator al site-ului timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!