BREAKING NEWS. Codul Electoral – modificat: Membrii partidului neconstituțional Șor nu vor putea candida
Codul Electoral va fi completat cu criterii de individualizare a restricțiilor dreptului de a fi ales pentru membrii partidelor declarate neconstituționale. Modificările au fost aprobate în urmă cu puțin timp de Parlament în prima lectură. În urma acestor modificări, Comisia Electorală Centrală (CEC) va adopta o listă a persoanelor ce nu pot fi înregistrate în calitate de concurenți electorali, scrie Jurnal.md.
Proiectul de lege stabilește criterii de individualizare a restricțiilor dreptului de a fi ales. Restricțiile de a candida la alegerile locale din 5 noiembrie 2023 se vor referi în mod clar la persoanele care nu pot fi admise în calitate de concurenți electorali.
Astfel, Inspectoratul General al Poliției, Centrul Național Anticorupție (CNA), Serviciul de Informații și Securitate (SIS), Procuratura Generală (PG) vor prezenta informația cu privire la persoanele care cad sub incidența acestor criterii.
Ulterior, Comisia Electorală Centrală (CEC), în baza acestor informații, va adopta lista persoanelor ce nu pot fi înregistrate în calitate de concurenți electorali și o vor prezenta organelor electorale, care vor respinge persoanele menționate în calitate de concurenți electorali sau vor anula înregistrarea concurentului, dacă acesta este deja înregistrat.
„Vreau să explic urgența acestui proiect. Termenul limită de depunere a dosarelor pentru a candida la alegerile locale expiră pe 6 octombrie. Respectiv, acest proiect trebuie examinat cu celeritate, astfel încât candidații care putea să depună dosarele să aibă timp să o facă. Acest proiect vine în executarea hotărârii de ieri a CC”, a declarat președinta Comisiei Juridice, Olesea Stamate.
„Am avut decizia Curții așa cum este, deciziile Curții nu se comentează, se execută. Acum aș vrea să mai văd pe cineva care va îndruga că această Curte este controlată de PAS. Cel puțin acest argument a dispărut. Riscul amenințărilor împotriva RM din partea grupării criminale organizate Șor sunt enorme și cresc de la o zi la alta”, a comentat vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi.
„Parlamentul va fi ferm pe poziții și reiterăm: grupările criminale nu sunt compatibile cu democrația, grupările criminale atentează la securitatea națională și la procesul unor alegeri libere și corecte. Nu vom tolera aceste lucruri și azi am intervenit de urgență”, a spus și deputatul PAS Vasile Grădinaru.