BREAKING: Procuratura Generală cere în Parlament ridicarea imunității, în vederea reținerii și trimiterii în judecată, a deputaților Denis Ulanov și Petru Jardan de la Partidul ȘOR. Cei doi sunt anchetați în dosarul fraudei bancare

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo a mers astăzi în Parlamentul Republicii Moldova pentru a-și exercita dreptul de a cere încuviințarea ridicării imunității parlamentare a doi deputați.
În motivarea cererilor, Procurorul General a prezentat argumentele care confirmă caracterul ilegal al acțiunilor celor doi deputați.
În privința unuia dintre ei, procurorii au acumulat probe pertinente și concludente de implicare în frauda bancară, acțiunile lui fiind cercetate sub aspectul ”escrocheriei” și ”spălării de bani”, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale.
Celălalt deputat, potrivit materialelor urmăririi penale, ar fi comis ”abuz de serviciu”, în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat ”Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în perioada concesionări.
Odată ce va primi acordul de ridicare a imunității parlamentare, Procurorul General va avea încuviințarea Parlamentului în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală a celor doi deputați.
procuratura.md