Muzică

Brian May, chitaristul Queen: La un pas de MOARTE din cauza unui infarct

Muzicianul britanic Brian May, cofondator şi chitarist al grupului Queen, a dezvăluit că „ar fi putut muri” din cauza unui infarct suferit recent.

May, în vârstă de 72 de ani, a anunţat pe Instagram că a fost „şocat” să descopere că avea nevoie de o intervenţie chirurgicală în urma a ceea ce a descris ca „un mic” atac de cord suferit la începutul acestei luni.

Infarctul a venit după ce May a fost spitalizat din cauza unei rupturi la nivelul muşchiului gluteal.

„Credeam că sunt un tip foarte sănătos. Dar am avut trei artere congestionate şi a existat pericolul de blocare a sângelui către inimă”, a descris May situaţia. „Toată lumea îmi spunea că am o tensiune bune, un puls bun. Şi mă menţin în formă, merg cu bicicleta, mănânc bine, fără prea multe grăsimi. În sfârşit, în mijlocul întregii poveşti cu durerile în partea din spate, am avut un mic atac de cord”.

El a spus că a avut dureri la nivelul pieptului timp de aproximativ 40 de minute. A realizat ce se întâmplă şi a chemat medicul, care l-a dus la spital pentru teste.

A avut de ales între intervenţie chirurgicală şi montare de stenturi. A mers pe a doua variantă. Astfel, i-au fost montate trei stenturi şi May spune acum că se simte bine. „Am ieşit cu o inimă care este puternică acum, aşadar cred că sunt în formă bună pentru un timp”.

După ruptura de muşchi, survenită în urma unei sesiuni de grădinărit, el a spus că încă se reface.

Muzicianul a spus că întreaga experienţă ar trebui să fie o lecţie pentru alţi oameni aflaţi în „toamna vieţii lor”.

„Am fost, de fapt, foarte aproape de moarte, dar nu am murit”, transmite News.ro.
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *