Bulgaria: Dronă explozivă găsită la Tiulenovo a fost distrusă la fața locului de o echipă de militari specializați
Drona explozivă găsită la Tiulenovo, în nordul coastei bulgare a Mării Negre, a fost distrusă la faţa locului de o echipă de militari specializaţi, a anunţat luni într-un comunicat Ministerul bulgar al Apărării, transmite Agerpres.
”Verificările au arătat că este vorba de un obuz de mortier de 82 de milimetri ataşat la resturi de dronă”, a explicat ministerul, adăugând că, ”din cauza stării proaste în care se afla, s-a considerat că muniţia nu poate fi transportată” şi de aceea a fost distrusă la faţa locului, după instalarea unui perimetru securizat.
”Putem presupune cu siguranţă că această dronă este legată de conflictul din Ucraina”, a declarat presei ministrul apărării, Todor Tagarev. ”Acest război aduce inevitabil riscuri în continuă creştere pentru securitatea noastră”, a adăugat acesta.
Patru mine au fost dezamorsate în apele teritoriale bulgare de la începutul conflictului, în luna februarie 2022.
Epava dronei, de circa trei metri lungime, a fost semnalată iniţial duminică seara de un hotelier, care a observat dispozitivul blocat între stânci.
Menționăm că Tiulenovo se află la circa 40 de kilometri de graniţa cu România.