„CA ÎN ELVEȚIA” /// Angajați la stat cu iPhone XS cumpărate din bani publici, fără concurs de achiziții

Rezultatele controlului Inspecției Financiare la Agenția Rezerve Materiale a MAI
Unii reprezentanți ai conducerii Agenției Rezerve Materiale (ARM) a Ministerului de Interne folosesc telefoane Apple de ultimă generație, tablete iPad Pro și un computer MacBook pro cumpărate din bani publici, dar fără organizarea unui concurs de achiziții și fără justificarea necesității de procurare anume a acestor modele scumpe. Asta arată un raport al Inspecției Financiare a Ministerului Finanțelor, care a efectuat un control pentru anul 2018 și primele luni ale anului 2019. Inspectorii au mai stabilit că o parte din bunurile Agenției au fost date în folosință aparatului central al Ministerului de Interne, însă la câteva zile după schimbarea guvernării au fost restituite. De asemenea, inspectorii au descoperit că o parte din angajați au primit sporuri salariale pentru că ar fi muncit în zilele de odihnă, fapt ce contravine legii, iar șefa Direcției Economico-Financiare ar fi ridicat neîntemeiat două salarii, din două funcții pe care le deținea concomitent. Centrul Național Anticorupție a refuzat să inițieze o cauză penală în baza Raportului.
Tehnică de calcul ultramodernă pentru conducerea Agenției
Raportul Inspecției Financiare, datat cu 30 septembrie 2019, arată că Agenția a cumpărat în anul 2018 tehnică de calcul de ultimă generație și anume:
Două computere ASUS a câte 16 332 lei bucata;
Două tablete Apple iPad Pro a câte 16 227 lei bucata;
Două telefoane iPhone XS 64 GB a câte 25,141 de lei bucata;
Un notebook Apple MacBook pro, 13-inc – 39 798 lei bucata.
Inspectorii au notat că aparatele respective au fost date în folosință conducerii Agenției. Ei au menționat, de asemenea, că nu este clară procedura prin care au fost atribuite contractele de achiziționare și nici care a fost ”necesitatea de a procura astfel de modele la așa preț”, explicațiile oferite în timpul controlului arătând că tehnica era necesară pentru ”utilizarea documentelor și arhivelor de documente în format electronic în cadrul ședințelor de lucru (…), pentru schimbul operativ de materiale de serviciu, prin diferite softuri și aplicații IT, pentru participarea în conferințe în format webinar cu colegii și cu omologii din țările partenere”.
continuarea pe https://www.moldovacurata.md/