Opinii și Editoriale

Cal troian made in Rusia sau Divide et impera

Cum altfel să privim alipirea forţată a unui sat moldovenesc de Transnistria? Şi ce e Transnistria?

Am văzut toţi, recent, cum transnistrenii au încercat să îşi amplaseze gherete de control în satul Varniţa. În timp ce de la Chişinău răspunsurile erau la fel de prudente ca astăzi, bieţii săteni au ieşit la o luptă corp la corp. Şi au biruit.

Am admirat atunci curajul sătenilor. Pentru că incidente mortale cu pacificatorii au fost multe. Însă ce s-a întâmplat atunci e strâns legat de confiscarea Varniţei şi a satului Gura Bâcului. Dacă presa a prezentat rezistenţa opusă de locuitorii din Varniţa, e clar că autorităţile nu au făcut ulterior nimic concret. Fapt care a înlesnit finalizarea acţiunii începute atunci.

Sătenii au câştigat cu aproape două luni în urmă. I-au alungat pe pacificatori şi – teoretic – obţinuseră suficient timp pentru a se pune în siguranţă. Adică dacă trăiam în acel secol I invocat mai sus, toate autorităţile centrale s-ar fi concentrat pe ceea ce putem numi „securizarea zonei”. Dar nu astăzi şi nu în Moldova.

Moldova e ruptă pe plan intern de atacurile raider asupra băncilor, iar acum putem vorbi şi de o rupere pe plan extern de atacurile raider asupra satelor moldoveneşti. Însă e discutabil cât de extern poate fi un conflict cu Transnistria. Ce este până la urmă Transnistria? Un cal troian proiectat la Moscova şi asamblat în Moldova. Care sunt drepturile legale ale ei şi care e statutul juridic al pacificatorilor cu puşca la brâu?

Toată situaţia creată e oribilă şi ieşită din comun. Dar dincolo de aspectele ce pot fi dezvoltate în urma acestui teribil fapt rămân câteva puncte ce nu pot fi trecute cu vederea. Mai întâi: rezistenţa şi lupta sătenilor de la sfârşitul lui aprilie demonstrează fără doar şi poate că oamenii din Varniţa sunt moldoveni şi aşa şi vor să rămână. Al doilea punct: situaţia creată în aprilie a dat semnalul de alarmă necesar pentru sesizarea autorităţilor din Chişinău. Dacă vorbim analogic şi ne gândim la lecţiile de istorie, putem spune că sătenii din Varniţa au rezistat suficient de mult ca din Chişinău să poată sosi „întăriri”. Ce a făcut conducerea? S-a bucurat că sătenii i-au făcut treaba şi s-a ocupat de alte probleme rămase la fel de nerezolvate ca acţiunea din Varniţa. Oare nu era clar că de vreme ce transnistrenii au intrat acolo în aprilie, se vor întoarce?

Din punctul meu de vedere, situaţia e dramatică. Am senzaţia că Moldova e un stat fictiv, iar nu Transnistria. O problemă, ca toate problemele moldoveneşti, ce pare să rămână fără rezolvare. Cei din Varniţa pot să mai plângă, cei din sate situate pe graniţă pot să mai tremure şi – îmi face impresia – autorităţile de la Chişinău pot să mai doarmă.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *