Calendar ISTORIC: 73 – Sfârșitul Marii Revolte a Evreilor: Cetatea Masada a căzut în mâinile romanilor, după un asediu îndelungat

În 70 p. Hr. romanii distruseseră Ierusalimul după un război care a durat patru ani. Vechiul oras devine baza legiunii X Fretensis şi nu a fost reconstruit ca aşezare civilă decât abia 60 de ani mai târziu. Acesta era sfârşitul războiului, dar nu şi al violenţei.

Sicarii, extremişti zeloţi, ocupă fortăreaţa de la Masada din deşertul evreiesc, o citadelă (asta înseamnă de fapt şi numele) situata pe un platou solitar înconjurat de stânci abrupte pe toate părţile, cu vedere spre Marea Moartă. Liderul sicarilor era Eleasar, fiul lui Yair, o rudă a învăţatului Menahem şi Iuda Galileanul. Se spune că pe platou se aflau 966 de oameni, femei şi bărbaţi deopotrivă, şi aceşti oameni, din perspectiva romană, nu erau periculoşi. Masada era localizată la mile depărtare de orice altă aşezare, simpla trimiterea unor patrule prin oraşe ar fi fost suficientă pentru asigurarea securităţii împotriva bandiţilor care vor fi nevoiţi mai devreme sau mai târziu să îşi găsească altă bază.

Pe de altă parte, revolta evreilor, războiul civil din 69 şi o revoltă contemporană a batavilor pe Rin au contribuit considerabil la subminarea prestigiului roman. Pentru a-l reface era imperativă o victorie impresionantă. Sicarii erau o ţintă uşoară, drept urmare romanii le atacă fortăreaţa în 74. Unii cercetători proun date mai târzii, dar arheologii au descoperit monede din 73 pe platou, ceea ce face dăţile ulterioare imposibile.

În primăvară, guvernatorul Iudeii, Lucius Flavius Silva, ordonă legiunii a X-la Fretrensis să ridică tabere în jurul fortăretei şi să construiască o rampă de asediu. Când turnul de asediu este împins spre ziduri şi legionarii pătrund în citadela, aceştia îşi dau seama că aproape toţi apărătorii sunt morţi. Cercetând clădirile, găsesc doar o femeie cu cinci copii, care le spune soldaţilor că ceilalţi au decis să comită un suicid în grup pentru a evita capturarea de inamic.

Aceasta este în mare povestea transmisă de Flavius Iosephus, actul final al tragediei descrise în cele şapte cărţi ale lucrării despre războaiele iudaice. În opinia sa, sicarii erau doar nişte fanatici religioşi, care aparţineau mişcării zelote pe care o considera responsabilă de izbucnirea războiului şi devastarea Ierusalimului. Pentru a accentua acest aspect, a compus un discurs în care Eleasar, fiul lui Yair, se debarasează de ideile sale timpurii despre folosirea violenţei. Cam atât despre Iosephus.

Adevărul mai puţin captivant este că cei care au ocupat Masada nu erau nici dogmatici religioşi implacabili, nici soldaţi îndoctrinaţi. Asediul nu este menţionat în sursele evreieşti pentru că evreii nu recunoşteau căderea Masadei drept o un fragment din istoria lor. Iosephus însuşi admite că sicarii nu erau toţi de origine evreiască (în ”Antichităţi iudaice”), fapt confirmat de arheologii care au găsit şi oase de porc pe platformă. Sicarii nu erau aşadar prea aatşaţi de religia iudaică. Arheologic este dovedită şi prezenţa unor oameni care au încercat să fugă din faţa violentei. Pe de altă parte, copii ale unor texte descoperite pe platforma de la Masada se găsesc şi la Qumran, care, depinzând de viziunea asupra naturii sectare a manuscriselor de la Marea Moartă, pot sau nu pot dovedi prezenţa printre soldaţi a unui grup de fanatici.

În alte circumstante Roma poate că nu s-ar fi obosit cu problema Masadei. Totuşi suferise umilinţe accentuate în prima fază a războiului, când legiunea a X-a Fretensis şi-a pierdut stindardul şi imperiul suferise deja tensiunea războiului civil. Apărătorii de la Masada trebuiau să fie omorâţi pentru a reîmprospata reputaţia invincibilităţii superputerii antice. Din punct de vedere militar, campania de la Masada era o acţiune insignifiantă ca strategie sau efort. Schatzman remarcă în 1993 ca asediul era destul de standard.

Construcţia unui mit
Interesant de observat este mitul care s-a construit în jurul acestui eveniment. Ce ne spune de fapt Iosephus? Că Masada era doar o parte a unei revolte mai îndelungate împotriva romanilor. Revolta cuprindea mai multe grupări relgioase, dintre care sicarii, angajaţi în atât de multe activităţi teroriste încât mulţi evrei părăsiseră Ierusalimul înainte de război. Asediul Masadei urmase cuceririi fortăreţelor de la Herodium şi Machaerus şi durase câteva luni, conform unui studiu minuţios din 1995 al lui Roth. Ce este poate cel mai remarcabil la Iosephus este că nu menţionează acte eroice din timpul asediului, cum face în legătură cu alte evenimente.

Nu exostase în viziunea lui nicio ”bătălie” acolo. Într-adevăr, din relatarea sa reise că suicidul comun i-a stârnit un respect anume, dar nu face trecerea de la respect la eroism, care este un construct social ulterior. Cele dpuă discursuri ale lui Eleasar şi impresia generală neplăcută a istoricului despre sicari conduc la ideea că aceştia erau mai degrabă luptători slabi care au fost persuadaţi să comită actul. Imaginea eşecului este mai puternică decât cea a revoltei eroice.

Dacă examinăm apoi mişcările tineretului evreu, folosirea mitului Masadei de către grupurile underground din Israelul prestatal, felul în care este prezentat asediul în manuale, în media sau turiştilor, reprezentarea în artă, constatăm că există o mare discrepanţă între imaginarul colectiv şi relatarea lui Iosephus. Sunt păstrate drept elemente mitice principale: rebelii care au luat parte la revolta antiromană sunt de găsit şi la Masada;romanii doreau capturarea rebelilor: evreii au ales moartea eroică în locul sclaviei romane. Celelate elemente din naraţiune sunt omise complet sau mai rău, înlocuite de informaţii fictive.

Nu este dovedit că revolta dezastruoasă a culminat cu evenimentul de la Masada şi că rebelii au venit aici după distrugerea Ierusalimului, rebeli mitizaţi în oameni săraci care luptă din greu pentru a scăpa de asuprirea romană. Complet omis este faptul că sicarii sunt forţaţi să fugă din Ierusalim chiar de către evrei. Ignorate sunt şi raidurile pe care aceştia le-au întreprins în satele din vecinătate. În plus, durata asediului este suspect de scurtă şi nu este acompaniată de nicio altă bătălie în zonă. Mistificarea naraţiunii pune accent pe existenţa unei batălii autentice, în care Masada are rol de centru de operatiuni.

Nu există nicio dovadă arheologică a unei lupte autentice sau a vreunei opoziţii. Se mai sustine uneori că nu a fost vorba de suicid, ci de o moarte eroică provocată chiar de unii altora, sau se omite ezitarea rebelilor puşi în faţa opţiunii pentru sincidere. Menţiunea despre existenta unor supravieţuitori nu se încadrează nici ea în logica mitului. Nu se discută nici despre o alternativă de luptă, despre o concentrare de forte sau o diversiune. Numărul soldaţilor romani este şi el exagerat intenţionat. Totul pentru a crea o poveste consistentă de eroism bazată pe un eveniment fabricat, o poveste foarte prezentă în educaţia evreilor.

Mitul a fost creat la cumpăna veacurilor XIX-XX, primind un impuls considerabil începând cu 1920. Sionismul secular este cel care a promovat şi instrumentalizat povestea Masadei (Shmaria Guttman, Yoseph Klosner), o mişcare care căuta cu disperare mituri eroice pentru a contracara viziunea europeană anti-eroică, pentru a contura o nouă identitate evreiască şi pentru a stabili o legătura incontestabilă a evreilor cu Palestina şi Israel, lucruri necesare în momentul ascensiunii nazismului. Scopul mitului este deci unul funcţional, de adjuvant al identităţii şi naţionalismului, iar conexiunea emoţională cu istoria deformată este una care s-a perpetuat, în ciuda săpăturilor recente care au atins oarecum statutul de sanctuar al fortăreţei.

1828 – A murit pictorul spaniol Francisco de Goya (n. 1746).

1844 – S-a născut scriitorul francez Anatole France, laureat al Premiului Nobel (d. 1924).

1850 – Podul suspendat peste râul Maine din orașul francez Angers s-a prăbușit din cauza rezonanței, în timp ce era traversat în marș de un batalion, ucigând 226 de soldați.

1859 – A murit istoricul francez Alexis de Tocqueville (n. 1805).

1889 – S-a născut actorul englez Charlie Chaplin (d. 1977).

1896 – S-a născut scriitorul Tristan Tzara, unul dintre inițiatorii dadaismului (d. 1963).

1917 – Vladimir Lenin s-a întors la Petrograd cu un tren plumbuit, după ani de exil pentru a prelua rolul de lider al Revoluției bolșevice.

1925 – Atentatul de la Biserica Sf. Nedelia: Comuniștii bulgari au comis un atac cu bombă asupra Catedralei Sfânta Nedelia din Sofia. În urma exploziei au murit peste 150 de persoane, inclusiv politicieni și militari de rang înalt.

1935 – A murit scriitor român de limbă franceză Panait Istrati (n. 1884).

1947 – Explozia din portul Texas City a unei nave de marfă încărcată cu aproximativ 2.300 de tone de azotat de amoniu a ucis 581 de persoane.

historia.ro