Calendar Ortodox 11 octombrie. Mare sărbătoare a unui sfânt căruia mulți români îi poartă numele

Sfântul Apostol Filip, rememorat la data de 11 octombrie, s-a născut în Cezareea Palestinei. Împreună cu Sfântul Arhidiacon Stefan s-au numărat între cei șapte diaconi aleși de către Sfinții Apostoli. Sfântul Apostol Filip a fost căsătorit, a avut patru fiice și a fost diacon. Ca diacon, el a slujit pentru săraci și văduve și i-a ajutat cu tot ce a putut.
In vremea prigoanei asupra creștinilor pornite la Ierusalim, Sfântul Filip s-a stabilit în Samaria, unde a predicat cuvântul lui Hristos și a făcut mereu voia Lui. Tot aici, Dumnezeu a lucrat prin Sfântul Apostol Filip și a făcut multe minuni. Sfântul Filip este cel care l-a botezat pe Simon Magul şi pe eunucul Candachiei, Regina Etiopiei. A fost hirotonit Arhiereu al cetăţii Tralles, unde a şi încetat din viaţă.
Rugăciune închinată Sfântului Apostol Filip
Izgonitor de demoni arătându-te şi luminătorcelor din întuneric văzându-te, ai arătat pe Soarele care a strălucit din Fecioară. Şi capiştile idoleşti sfărâmând, ai ridicat Biserici, fericite, spre Slava Dumnezeului nostru. Pentru aceasta pe tine te cinstim şi Dumnezeiască pomenirea ta strălucit o prăznuim şi cu un glas strigăm către tine, Sfinte Apostole Filip: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
Cu toată dragostea te-ai Alăturat de Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat, Apostole, ucenic Lui făcându-te şi Dumnezeiască slugă şi de Taine grăitor. Pentru aceasta de Dânsul fiind trimis la păgâni, ai propovăduit venirea Lui, strigând: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cu toţi cinstiţii Apostoli şi cu proorocii şi cu purtătorii de chinuri, Sfinte Filip, cu cuvioşii, cu ierarhii şi cu drepţii, cu Născătoarea de Dumnezeu roagă-te, să dăruiască dezlegare de greşeli şi curăţire de multe păcate, celor ce cu credinţă săvârşesc de lumină purtătoare şi Dumnezeiască pomenirea ta.