In Noul Testament, intalnirea cu Hristos este asemanata unei nunti. Hristos se numeste pe sine “mire”, iar Apostolii poarta numele de “prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.
In aceasta pilda, Imparatia cerurilor este asemanata cu zece fecioare, care luandu-si candelele, au iesit in intampinarea mirelui. Mentionam ca la evrei exista obiceiul ca la casatorie, mirele sa mearga in casa miresei, unde era asteptat de ea si de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospatul de nunta. Astfel, prin cuvintele “fecioarele au iesit in intampinarea mirelui”, nu trebuie sa intelegem ca fecioarele au iesit pe strada, ci doar din incaperea unde se aflau, in mod firesc alaturi de mireasa, asteptandu-l pe mire.
Mirele intarzie, iar fecioarele adorm. La miezul noptii, se vesteste sosirea lui. Fecioarele se trezesc sa-l intampine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfarsite. Fecioarele “neintelepte” (nebune) vor cere celor intelepte sa le imprumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca si candelele lor se pot stinge prin acest imprumut. Astfel, fecioarele nebune merg sa cumpere untdelemn. In timp ce ele lipsesc, soseste mirele. Acesta intra la nunta impreuna cu fecioarele “care erau gata de nunta” si usa se inchide. Vor ajunge si fecioarele nebune, dar vor gasi usa inchisa.
Vor striga: “Doamne, Doamne, deschide-ne noua”. Mirele le raspunde: “Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi”. Parintele Constantin Galeriu, cercetand originalul grecesc al Noului Testament a gasit interpretarea: “Nu recunosc chipul meu in voi”, deci chipul nostru autentic este in Hristos. Pilda se incheie cu aceste cuvinte: “Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului”.
Hristos a dorit ca prin aceasta pilda sa ne descopere importanta pregatirii in vederea judecatii de apoi. Parintele Petroniu Tanase marturiseste ca intotdeauna diavolul ascunde pacatul sub chipul virtutii. “Adeseori forma, atat a virtutii, cat si a pacatului poate fi aceeasi, pe cand scopul le deosebeste hotarat; scopul a toata fapta buna este Dumnezeu, iar scopul pacatului este moartea. De aceea, o fapta buna ca sa fie virtuoasa, are nevoie de o garantie ca scopul ei duce la Dumnezeu.
Aceasta garantie, Dumnezeu a pus-o in aproapele nostru: “Intrucat ati facut aceasta unuia din acesti frati prea mici ai Mei, Mie Mi-ati facut!” (Matei 25, 40) va zice Domnul. De aceea, orice fapta virtuoasa se valorifica prin purtarea pe care o avem fata de aproapele nostru; este o fapta de dragoste, de milostenie fata de dansul. Milostenia este deci certificatul de garantie al virtutii, ca este bine facuta, ca duce la Dumnezeu”.
De aici reiese ca in vremea postului nu trebuie sa ne oprim doar la infranare, nevointe, metanii etc, ci toate acestea trebuie insotite de milostenie.
Din aceasta pilda intelegem ca o simpla virtute cultivata nu ne face mostenitori ai Imparatiei lui Dumnezeu. Fecioarelor nebune nu le-a fost de ajuns fecioria. Lipsa faptelor bune, a milosteniei, le-a facut pe acestea sa nu poata fi alaturi de Hristos. Nu le-a folosit lupta cu trupul, ferirea de a cadea in pacatul desfranarii, de vreme ce ele sunt privite drept pacatoase. Candele sunt darul fecioriei, iar untdelemnul este milostenia. Fara untdelemn candelele se sting, adica fecioria daca nu este insotita de milostenie nu foloseste la nimic.
Am intalnit si aceasta interpretare: Candelele aprinse simbolizeaza faptele bune, care trebuie sa arda pana la sfarsitul lumii, adica pana la sfarsitul fiecaruia sau pana la Parusie. Flacara este alimentata de untdelemn. Prin untdelemn, intelegem credinta. Ea nu se poate imprumuta altora, fiind un dar strict personal. Sfantul Serafim de Sarov sustine ca lampile goale simbolizeaza absenta darurilor Sfantului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credinte puternice, care sa se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fara sa fi facut un rau aproapelui, au pacatuit pentru ca nu s-au ingrijit de lumina din suflete.
Nu exista osanda mai grea decat aceea de a-I ramane necunoscut lui Hristos.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca somnul reprezinta moartea, iar strigarea de la miezul noptii, “Iata, mirele vine”, reprezinta trambita arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemati la judecata.
In nasterea duhovniceasca, mai intai murim si mai tarziu ne bucuram de unirea cu Mirele Hristos (“Ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii” – Romani 6, 4). Vietuirea duhovniceasca este diferita de vietuirea lumeasca. De aceea, viata duhovniceasca nu incepe cu nunta, ci cu moartea.
Intrarea in Imparatia lui Dumnezeu este asemenea unei nunti. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi. Pilda celor zece fecioare este un indemn la o neincetata priveghere: “De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni”.
