CSI / RusiaExterneMoldova

Canada anunță sancțiuni împotriva oligarhilor ruși care încearcă să destabilizeze R. Moldova

Canada intenționează să instituie sancțiuni împotriva oligarhilor ruși care vor încerca să destabilizeze Republica Moldova, a anunțat joi, 1 iunie, șeful diplomației canadiene, Melanie Joly, potrivit Reuters.

„Pentru prima dată în istoria Canadei, astăzi anunțăm sancțiuni în sprijinul democrației în Moldova, Acestea vor viza oligarhii ruși care încearcă să se amestece în treburile Republicii Moldova”, a declarat șefa diplomației canadiene în cadrul unei întâlniri informale a miniștrilor de externe ai NATO la Oslo.

Menționăm că anunțul a fost făcut în timp ce în Republica Moldova se desfășoară Summitul Comunității Politice Europene (CPE), iar la întâlnire participă aproximativ 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni. În timpul evenimentului, NATO monitorizează spațiul aerian de deasupra Republicii Moldova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *